noiembrie13 , 2025

Doi ucraineni și un român, acuzați că au incendiat proprietăți și o mașină ale premierului britanic Keir Starmer

Related

Share



stiri romania

Ucrainenii Roman Lavrynovych (21 de ani) și Petro Pochynok (35 de ani), au apărut vineri în fața instanței. Ei au respins acuzațiile procurorilor. Al treilea inculpat, Stanislav Carpiuc, un cetățean român în vârstă de 27 de ani, este și el în același dosar, dar nu a fost invitat să pledeze în această etapă a procedurii, potrivit Reuters.

Procurorii susțin că incidentele care au avut loc în luna mai au implicat o mașină Toyota RAV4, o locuință în care Starmer locuise anterior și o proprietate pe care premierul o deține.

Cazul nu este tratat ca fiind legat de terorism sau securitate națională, însă motivele exacte ale faptelor rămân neclare. Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb a declarat că „circumstanțele infracțiunilor sunt, deocamdată, oarecum opace”.

În doar cinci zile din luna mai, polițiștii și pompierii au fost chemați să intervină la trei incendii care păreau să-l vizeze pe actualul prim-ministru britanic. Atunci, Starmer a calificat atacurile drept „un act împotriva democrației noastre și a valorilor pe care le apărăm”.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img