Articol de Romeo Ene – Publicat joi, 16 octombrie 2025 23:30 / Actualizat joi, 16 octombrie 2025 23:38
Csikszereda – CFR Cluj 2-2. Robert Ilyeș (51 de ani), antrenorul gazdelor, a oferit o reacție savuroasă. Ciucanii au egalat la ultima fază din penalty, după „panenka” lui Lorand Paszka (29 de ani).
Întrebat despre ce s-ar fi întâmplat dacă fotbalistul ar fi ratat, Ilyeș n-a stat pe gânduri: „Îl trimiteam cu primul tren la Budapesta!”.
Tehnicianul nu mai vrea să vadă asemenea execuții, chiar dacă fotbalistul a înscris. Și-a felicitat jucătorii pentru jocul prestat și nu a criticat arbitrajul lui Găman, asta deși ciucanii au avut un gol anulat cu 5 minute înainte de intrarea în prelungiri.
Robert Ilyeș, declarații tari după Csikszereda – CFR Cluj 2-2: „Nici la antrenamente nu permit așa ceva!”
„Pentru noi, ca rezultat, contează foarte mult pentru moralul echipei, mai ales după ultimele meciuri. Suntem neînvinși de șase etape. Se vede că echipa are încredere, am revenit chiar dacă am fost conduși de două ori.
Se vede conexiunea jucătorilor, au început să se simtă unii pe alții. Suntem într-un moment bun și sper să ajungem cât mai sus în clasament.
Nu pot să fiu nemulțumit după un meci cu CFR. Trebuie să mă gândesc cum am jucat. Am făcut și niște greșeli, trebuie să acceptăm că și ei sunt oameni. Am luat primul gol, dar per total…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.gsp.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii


