
Aleșii din Parlamentul României se inspiră de la Donald Trump. După ce președintele SUA a introdus „viza de aur” (Golden Visa), acum vedem o adaptare a măsurii și la noi, printr-un proiect de lege depus de PNL la Senat. Cetățenii din afara Uniunii Europene care investesc în România cel puțin 400.000 euro vor primi un permis de ședere temporară pe o perioadă de 5 ani. Ar putea să ceară apoi și cetățenia.
Proiectul este inspirat după modelul președintelui Donald Trump, care a lansat în Statele Unite o viză permanentă pentru SUA după modelul Carte verde, vândut pentru 5 milioane de dolari, cu faţa sa imprimată pe card.
Prin varianta românească a acestui proiect, străinii vor putea cumpăra titluri de stat românești și imobile pe care să le dețină cel puțin 5 ani. Pot opta și pentru acțiuni de la companiile românești listate la bursă.
Toate acestea, însă cu anumite condiții. Cei interesați trebuie să arate că sumele provin în primul rând din surse legale, că nu au avut sancțiuni și că nu prezintă riscul de securitate națională pentru țara noastră.
Programul „Golden Visa” prevede consultarea obligatorie a Serviciului Român de Informatți (SRI), Serviciului de…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com


