martie16 , 2026

Un bărbat acuzat că a violat şi ucis o bătrână în Tulcea a fost prins după 26 de ani de la crimă

Related

Share



stiri romania

Procurorii de la Parchetul General au reţinut un bărbat acuzat că, în urmă cu 26 de ani, a violat şi ucis o bătrână în vârstă de 75 de ani, într-un sat din judeţul Tulcea.

Presupusul autor al crimei a fost prins după zeci de ani, în urma efectuării unei expertize genetice.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 25/26 iulie 1999, într-un sat din judeţul Tulcea, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate, unde, prin exercitarea unor acte de violenţă/constrângere, a întreţinut un raport sexual cu aceasta. Ulterior, pentru a împiedica victima să ţipe/facă zgomot şi să alarmeze vecinii/trecătorii, precum şi pentru a ascunde săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, inculpatul a exercitat în continuare acte de violenţă gravă asupra acesteia. Multiplele leziuni traumatice grave suferite au provocat decesul persoanei vătămate, în vârstă de 75 de ani, aceasta fiind găsită în dimineaţa zilei de 26 iulie 1999, dezbrăcată, sub un pat metalic aflat în locuinţă”, a anunţat Parchetul General într-un comunicat de presă citat de Agerpres. 

Bărbatul a fost reţinut şi va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Printre probele administrate de anchetatori se află un raport de expertiză genetică judiciară din data de 6 august 2025, emis de Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR, care arată că profilul genetic al inculpatului – identificat în baza de date cu profile genetice din cadrul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare – este identic cu profilul genetic al persoanei de sex masculin obţinut ca urmare a analizării urmelor biologice de la locul faptei.

Editor : C.S.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img