
Cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urne, duminică, pentru un vot istoric. Aceștia au avut de ales între Uniunea Europeană și revenirea sub controlul Rusiei. Peste 1.585.168 de moldoveni au fost prezenți la urne pentru a-și exprima opțiunea politică, atât în țară cât și în străinătate. A început numărătoarea voturilor. Partidul Maiei Sandu conduce în topul preferințelor moldovenilor.
Primele rezultate
ACTUALIZARE: 22.07 Au fost numărate 20% dintre voturile exprimate de către moldoveni. Conform datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, partidul Maiei Sandu, Acțiune și Solidaritate, conduce în preferințele moldovenilor cu 38.47% dintre voturile exprimate. PAS este urmat de blocul pro-rușilor care a reușit să adune în dreptul său 33.57% dintre voturile exprimate.
În Parlament ar mai accede alte două formațiuni politice și un bloc electoral condus de primarul Chișinăului. Partidele care ar putea forma noul Legislativ sunt PPDA, inexistent în sondaje și „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi. În dreptul acestor formațiuni sunt aproximativ câte 7% dintre voturile exprimate.
Rezultatele care sunt centralizate acum de către Comisia Electorală Centrală provin, în cea mai mare măsură din secțiile rurale, acolo unde numărul alegătorilor este unul mai mic.
ACTUALIZARE 21.50: Din datele preliminare publicate de către Comisia Electorală Centrală, Blocul „Patriotic” al pro-rușilor conduce în preferințele moldovenilor. Acesta este urmat de partidul Maiei Sandu. Până la această ora au fost numărate 34671 dintre voturi, ceea ce reprezintă aproape 10% dintre sufragii. Următorul în preferințele moldovenilor este un partid surpriză PPDA, creat și dezvoltat pe modelul POT din România.
Rezultatele preliminare pot fi urmărite în timp real AICI.
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale declară că a început numărarea buletinelor de vot. Aceștia anunță că procesele verbale vor fi transmise către autoritățile centrale, iar datele vor fi transmise publicului în timp real. Până la ora 21.30 au votat 1.596.530 de moldoveni. Astfel, alegerile parlamentare au fost declarate valide. Aceștia au mulțumit tuturor partenerilor pentru sprijin.
Bilanțul preliminar va fi prezentat pe 29 septembrie, la ora 10.00, mai anunță reprezentanții CEC.
Cum a decurs votul duminică în Republica Moldova puteți urmări AICI.
Primele declarații ale liderilor politici
Actualizare 21.05: Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu a venit cu o primă declarație după închiderea urnelor. Acesta a mulțumit moldovenilor care au venit la urne și a îndemnat moldovenii din afara țării să continue votul.
„Oamenii au luat o decizie foarte importantă pentru Republica Moldova. Am văzut tentative de fraudare a procesului electoral. Rugăm răbdare și calm pentru a urmări procesul electoral. Către membrii secțiilor de votare, să fie vigilenți, iar cei din diaspora să continue să voteze”.
Și președintele PSRM, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a ieșit cu o declarație în numele Blocului Politici „Patrioții” pe care-l conduce. Acesta a vorbit despre faptul că actuala guvernare a pierdut majoritatea în Parlamentul de la Chișinău. Dodon a chemat oamenii la protest, pentru luni în fața Parlamentului.
Vreau să mă adresez demnitarilor de instituții de stat, polițiștilor – nu mergeți la încălcarea legislației, sunteți în slujba poporului. Noi suntem împotriva destabilizărilor și nu le vom admite. Nu provocați oamenii. Aveți cuvântul nostru că niciodată n-am admis provocări și nu vom admite. Provocări pot veni din partea altora.
Oamenilor de drept – guvernarea asta pleacă. Este legea, respectați legea. Acum chemăm la calm”, adaugă Dodon.
Și reprezentanții Blocului Electoral „Alternativa”, condus de primarul Chișinăului, Ion Ceban, au făcut primele declarații după închiderea urnelor.
Acesta a mulțumit cetățenilor Republicii Moldova pentru numărul mare în car au ieșit aceștia la vot. Ceban a declarat că „sunt optimiști” privind votul pe care l-au acordat moldovenii. Colegul său de coaliție, Stoianoglo a acuzat conducerea Republicii Moldova că generează „isterie” și „panică”.
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a mulțumit, la rândul său moldovenilor care i-au ales partidul. „Am demonstrat că vocea cetățenilor contează”.
Le-a mulțumit „pentru că au dat dovadă de curaj și dragoste pentru Republica Moldova„
Acesta a cerut observatorilor pe care îi are partidul său în secții să „aibă grijă de fiecare vot”. Acesta consideră că fiecare vot va conta.
A acuzat guvernarea că a „bulversat țara” și a „manipulat discursul public”.
Mesajul Maiei Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pe rețele sale sociale.
Lidera de la Chișinău îndeamnă oamenii din diaspora să meargă în continuare la vot și le-a mulțumit celor din țară pentru că au fost la urne.
„Mulțumesc moldovenilor de acasă și din diasporă pentru participarea la vot! În Moldova, secțiile s-au închis la 21:00, dar în unele țări secțiile sunt încă deschise. Mergeți la vot!”
Oamenii au fost chemați la urne pentru a alege între Uniunea Europeană și supunerea față de Kremlin. Moldovenii au avut de ales de pe o listă cu 23 de partide, blocuri electorale și candidați independenți care vor forma viitorul Legislativ format din 101 deputați. Șefa Comisiei Electorale Centrale a declarat că autoritățile au asigurat un proces de vot corect și transparent.
Oficialii de la MAE moldovenesc au transmis că la mai multe secții de votare din diaspora oamenii au stat la coadă pentru a putea vota. Tot în diaspora au fost și mai multe alerte cu bombă. Maia Sandu a venit cu mai multe mesaje pe parcursul zilei în care a vorbit despre tentativele de fraudare a alegerilor.
Cu un îndemn la vot a venit și președintele României, Nicușor Dan. Forțele speciale au reținut mai mulți membri ai serviciilor secrete din Transnistria care pregăteau violențe.
Editor : A.R.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/


