
Ministrul Alexandru Rogobete a mers în control la Spitalul Sfânta Maria din Iași, după ce mai mulți copii au murit pe secția de ATI.
După ce 6 copii și-au pierdut viața pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfânta Maria din Iași în urma infestării cu bacteria Serratia Marcescens, ministrul Sănătății a mers în control la unitatea medicală. Sâmbăăt, pe 27 septembrie, Alexandru Rogobete s-a prezentat la spital.
În urma controlului, ministrul a constatat că, pentru o perioadă de 10 zile, nu există niciun document care să arate cum au fost aplicate protocoalele pentru limitarea infecțiilor asociate actului medical.
De asemenea, Alexandru Rogobete susține că mersonalul medical a reacționat mult prea târziu.
„Practic, în perioada 15 septembrie- 24 septembrie, nu se poate face dovada, pentru că nu există niciun proces verbal şi niciun document care să confirme cum şi dacă au fost limitate şi aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecţiilor nozocomiale.
De asemenea, colegii mei vor rămâne aici cât este nevoie pentru a verifica toate detaliile şi toate datele, sigur, administrative şi medicale, astfel încât să putem avea o imagine clară a situaţiei. Discutăm despre 9 pacienţi infectaţi cu acest germene patogen, dintre care, din păcate, 6 au decedat. În momentul de faţă, un pacient în vârstă de 3 luni a fost transferat la Grigore Alexandrescu, în Bucureşti, iar culturile s-au negativat, practic nu mai este infectat cu acest germene patogen, iar ceilalţi doi pacienţi care au rămas în această unitate sanitară sunt, de asemenea, negativi la germenele patogen astăzi”,
…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii


