Durere fără margini într-o familie din Gorj. Un băiețel de 3 ani a murit după ce a fost lovit de o mașină, pe o șosea din Bumbești-Jiu. La volan se afla o femei de 56 de ani, din aceeași localitate. Mama băiețelului își strigă durerea pe rețelele de socializare. Părintele a postat un mesaj sfâșietor, la doar câteva ore de la decesul fiului său.
Nenorocirea s-a petrecut sâmbătă seară, 5 iulie 2025, pe o strada Bumbești din orașul Bumbești-Jiu din județul Gorj. Copilul de trei ani se plimba cu trotineta, însoțit de mama sa, moment în care a fost acroșat de o mașină condusă de o șoferiță de 56 de ani.
Băiețelul de 3 ani din Bumbești-Jiu a murit la spital
Din nefericire, băiețelul de 3 ani a suferit răni grave. A fost transportat de urgență la spital, însă – în ciuda eforturilor de a-l salva, la câteva ore distanță a murit. Potrivit presei locale, șoferița vinovată de accident este mama unei vecine a familiei, care se afla în vizită la nepoți și copii.
„În seara de 5 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Bumbești, s-a produs un accident rutier cu o victimă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Serviciului Rutier și Poliției Orașului Bumbești-Jiu, constatându-se că o femeie de 56 de ani, din Bumbești-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bumbești, din direcția Tetila către Bumbești-Jiu, ar fi acroșat un minor, în vârstă de trei ani, care se afla pe partea carosabilă. L-a fața locului a intervenit un echipaj SMURD care a acordat primele îngrijiri medicale și a transportat minorul la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, unde, din păcate, la scurt timp a fost declarat decesul acestuia”, se arată într-un comunicat al IPJ…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.cancan.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii


