martie8 , 2026

Grupul Air France – KLM a anunțat că preia o altă mare companie europeană / Reacția acesteia: „Suntem foarte fericiți”

Related

Share


Grupul Air France – KLM a anunțat că preia o altă mare companie europeană / Reacția acesteia: „Suntem foarte fericiți”

Avioane Air France. Foto: Banol2007 | Dreamstime.com

Air France-KLM intenționează să-și mărească participația în compania scandinavă SAS la 60,5%, ultimul pas către consolidarea fragmentat sectorul aerian din Europa, în contextul în care marile companii din domeniu încearcă să-și consolideze poziția față de concurență, transmite Reuters.

Grupul aerian franco-olandez a anunțat vineri că intenționează să-și mărească participația de la 19,9% în prezent, prin achiziționarea participațiilor deținute de acționarii principali Castlelake și Lind Invest.

Achiziția SAS, companie aflată în top zece în Europa din punct de vedere al numărului de pasageri transportați, ca se preconizează că va fi finalizată în a doua jumătate a anului 2026, potrivit Air France-KLM.

Sinergii de sute de milioane de euro

Valoarea investiției va fi determinată la finalizarea tranzacției, pe baza celor mai recente rezultate financiare ale SAS, inclusiv veniturile de bază (EBITDA) și datoria netă, a afirmat compania, fără să de detalii cu privire la aceste indicatori.

Air France-KLM se așteaptă să genereze sinergii de „sute de milioane” de euro din creșterea participației sale în SAS, a declarat analiștilor Steven Zaat, directorul financiar al Air…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „hotnews.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img