ianuarie14 , 2026

Bruxelles-ul ezită să impună noi obiective climatice, în timp ce Europa „arde” din cauza temperaturilor extreme

Related

Share


Bruxelles-ul ezită să impună noi obiective climatice, în timp ce Europa „arde” din cauza temperaturilor extreme

Val de caniculă. Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Dreamstime.com

Începutul verii 2025 a adus temperaturi extreme în aproape toată Europa, iar incendiile de vegetație au făcut deja prăpăd în mai multe țări lovite de valul de caniculă. Asta în timp ce, responsabilii politici ai UE se întreabă dacă acum este momentul potrivit pentru a impune noi obiective climatice, potrivit Politico.

Luni, în timp ce Europa „ardea” sub valul de caniculă, șefii de personal ai celor 27 de comisari ai UE au avut o reuniune în care și-au exprimat ezitările cu privire la înaintarea în această săptămână a unui obiectiv climatic preconizat pentru 2040, conform Politico, care citează persoane familiarizate cu reuniunea.

Comisia a făcut deja mai multe concesii în propunerea sa, cedând în fața temerii unei reacții politice negative față de obiectivele climatice noi și ambițioase. În special, executivul UE dorește să permită țărilor să transfere o parte limitată din reducerea poluării prin investiții în țările mai sărace, mai scrie sursa citată.

Răsturnările de situație din cadrul Comisiei survin după o discuție din timpul summitului liderilor UE de săptămâna trecută, în cadrul căreia președintele francez Emmanuel Macron a evocat perspectiva…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „hotnews.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img