La 25 de ani, Andrei Cordea traversează cea mai bună perioadă a carierei. Golurile marcate pe bandă rulantă le-au luat mințile șeicilor, mai ales că o bună parte dintre ele au venit în urma unor execuții spectaculoase.
Echipa se află în eșalonul secund al Arabiei Saudite, dar continuă să spere la promovare. Doar un punct o desparte de locurile care asigură prezența în play-off.
Andrei Cordea face spectacol la Al Tai
Chiar dacă meciul din cea mai recentă etapă de campionat s-a soldat cu o înfrângere, scor 2-3, pe terenul lui Al Batin, fosta extremă a celor de la FCSB a rămas și cu o amintire plăcută, întrucât a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor.
S-a întâmplat în minutul 74, datorită unui șut la care portarul advers nu a avut nicio șansă. Acesta a fost cel de-al optulea gol al stagiunii, din 29 de apariții.
Leandre Tawamba a marcat la rândul său în partida de Al Batin FC Stadium, dar Al Tai nu a găsit puterea de a smulge un punct. Prin urmare, ocupă acum poziția a șaptea, cu 44 de puncte.
Cordea ar fi putut reveni în Europa, dar a ales liga a doua din Arabia Saudită
În vara anului 2024, Cordea a surprins prin decizia de a rămâne la echipa care retrogradase în eșalonul secund. A avut chiar și oferte din Europa, dar patronul l-a convins să lupte pentru promovare.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.prosport.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii