aprilie20 , 2025

Trump vrea să renunțe la cercetarea în domeniul schimbării climatice

Related

Share



stiri romania

Guvernul lui Donald Trump, unul în mod deschis climatosceptic, vrea să elimine ramura de cercetare a Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA), o entitate care joacă un rol indispensabil în ştiinţele mondiale ale climei, informează media americane, citate de AFP.

Executivul american intenţionează să solicite Congresului – care trebuie să aprobe bugetele alocate diferitelor agenţii federale – să taie fondurile laboratoarelor de cercetare şi birourilor responsabile cu studiul schimbării climatice în această prestigioasă agenţie, potrivit unui document intern al Casei Albe consultat de CNN şi de media specializată Sciences.

Potrivit CNN, circa 75% dintre finanţările din ramura cercetării ar putea fi suprimate în bugetul pe anul 2026, tăieri drastice care ar putea fi puse în practică din acest an.

Un seism pentru științele climatice

Un plan ale cărui consecinţe ar putea fi foarte ample, în condiţiile în care NOAA joacă un rol crucial în SUA dar şi la scară mondială în stabilirea prognozelor meteorologice, analiza climei şi conservarea oceanelor.

Încheierea acestor programe de cercetare ar reprezenta astfel un seism pentru ştiinţele climatice, numeroşi cercetători şi laboratoare recurgând în întreaga lume la datele şi modelele matematice ale NOAA.

Aceasta ar putea paraliza însă şi economia americană, relatează CNN, sectorul agriculturii fiind…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.wall-street.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img