Nou-promovata Parma, echipa antrenată de Cristi Chivu, a obținut o remiză extrem de importantă în deplasare cu Fiorentina într-un meci care a contat pentru etapa a 32-a din Serie A.
Jurnaliștii de la Gazetta dello Sport titrează că formația tehnicianului român a obținut un „punct de aur” în lupta acerbă pentru salvarea de la retrogradare în acest sezon.
Gazzetta dello Sport, reacție „remiza albă” dintre Fiorentina – Parma
Echipa pregătită de Cristi Chivu a scos o remiză nesperată pe terenul Fiorentinei, echipă aflată în luptă pentru un loc de cupă europeană, într-o dispută din runda a 32-a din campionatul italian.
Ziariștii din Cizmă au remarcat tactica excelentă aplicată de antrenorul român în partida în care elevii săi au obținut un „punct de aur” în bătălia teribilă pe care o duc pentru evitarea retrogradării în acest sezon.
„Europa se îndepărtează pentru Fiorentina, în timp ce evitarea retrogradării este mai aproape de Parma. Gazdele, deși au avut toate numele mari, cu excepția accidentatului Gosens, a aratat că se chinuiește din greu cu echipe mai slabe. De cealaltă parte, echipa lui Cristian Chivu arată acum siguranță. După punctul smuls lui Inter, „cruciații” au mai luat încă unul, „de aur”, de la Florența”, a scris Gazetta dello Sport.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.prosport.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii