La mai puțin de 48 de ore după ce a luat cina cu un negociator trimis de președintele rus Vladimir Putin la Washington, săptămâna trecută, Steve Witkoff, trimisul special al SUA care conduce discuțiile cu Moscova, a discutat cu președintele Donald Trump la Casa Albă și a transmis un mesaj clar.
Cea mai rapidă modalitate de a negocia un acord de încetare a focului în Ucraina, a spus Witkoff, este de a sprijini o strategie care ar oferi Rusiei proprietatea a patru regiuni din estul Ucrainei (Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson) pe care a încercat să le anexeze ilegal în 2022, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani și cinci persoane familiarizate cu situația.
A fost un punct pe care Witkoff l-a susținut și anterior, inclusiv public într-un interviu cu personalitatea mass-media conservatoare Tucker Carlson, luna trecută, dar pe care Kievul l-a respins în mod repetat și pe care unii oficiali americani și europeni l-au catalogat drept o cerere maximalistă a Rusiei.
În întâlnirea cu Trump, generalul Keith Kellogg , trimisul oficial al președintelui pentru probleme legate de Ucraina, a respins propunerea lui Witkoff, spunând că Ucraina, deși este dispusă să negocieze anumite condiții legate de teritoriul disputat, nu va fi niciodată de acord să cedeze unilateral proprietatea totală Rusiei, au spus două dintre surse.
Întâlnirea s-a încheiat fără ca Trump să ia decizia de a schimba strategia SUA. Witkoff a…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii