Pe 19 decembrie 2024,
Curtea de Apel București a decis definitiv și irevocabil să
retrimită procurorilor DIICOT dosarul penal în care frații Andrew
și Tristan Tate sunt acuzați de constituirea unui grup infracţional
organizat, trafic de persoane şi viol.

Rechizitoriul DIICOT împotriva fraților Tate a fost superficial FOTO Inquam Photos/Alexandru Busca
În baza Legii
544/2001, „Adevărul” a întrebat DIICOT ce decizie a luat
privind hotărârea definitivă a Curții de Apel București din 19
decembrie 2024, dacă va fi refăcut rechizitoriul și se va relua
cercetarea penală.
DIICOT nu a dorit însă
să furnizeze informațiile publice solicitate, precizând că
„informația excede Legii 544/2001. Pentru a putea fi pusă la
dispoziția publicului, informația ce face obiectul cererii trebuie
să existe deja în evidențele autorității publice, să nu facă
parte din categoria informațiilor exceptate de la accesul
cetățenilor și să aibă caracter determinat, adică să fie
identificabilă în concret. Demersurile avute în vedere de o
autoritate publică, luarea de măsuri sau justificarea unor decizii
nu constituie informații de interes public”. Practic, procurorii nu au comunicat dacǎ vor reface rechizitoriul.
Judecătorii precizează, în motivarea deciziei definitive, foarte clar problemele și neregulile constatate, pentru care dosarul fraților Tate a fost retrimis la DIICOT.
Andrew şi Tristan Tate,
cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi cele două
tinere acuzate cǎ le-ar fi fost complicei (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel)
au fost trimişi în judecată de DIICOT în 20 iunie 2023, fiind
acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în
scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor
femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate
difuzării contra cost pe site-uri de profil.
Din aceste activităţi,
inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani. Conform
procurorilor DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost
comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale
Americii şi Marea Britanie.
Judecători: Procurorul, dezinteresat în a aduce clarificări legate de bani
Prima neregulă identificată de judecătorii Curții de Apel
București: procurorii DIICOT nu au reușit să identifice concret,
clar și defalcat sumele obținute de Andrew și Tristan Tate din
infracțiunile comise.
Judecătorul de cameră preliminară a
făcut trimitere la probe cu privire la niște sume
impresionante de bani prin conturile Revolut
ale inculpaților, 500.000 de lire, cu justificarea “Pimpin”
şi “Hussling”, 4.100.000 de lire, cu explicația “Rev
Only Fans”, privind proveniența acestora sume și evident de
confiscare specială și de confiscarea extinsă.
Însă, precizează judecătorii în
motivarea deciziei de retrimitere a dosarului la DIICOT, „în
rechizitoriu nu s-a reținut ca inculpații ar fi obținut vreo sumă
de bani individualizată în mod concret. Or, tocmai aceasta este
problema. Procurorul ar fi trebuit să stabilească și să indice,
cel puțin prin aproximație, astfel de sume. În
cele mai multe situații nu pot fi stabilite în întregime sumele
obținute de inculpați în urma traficării
unei persoane. Cu toate acestea, procurorul este obligat să depună
diligențe rezonabile pentru a stabili, cel puțin în parte, aceste
sume. Or, în opinia Curții, procurorul nu a manifestat vreun
interes în a clarifica această chestiune (care după cum s-a arătat
este legată de limitele judecății), mergând pe raționamentul
(greșit însă) că nu este necesară lămurirea acestui element
deoarece sumele vor fi confiscate extins. În plus, nu pot fi omise
nici particularitățile prezentei cauze. Astfel, spre deosebire de
cauzele clasice de trafic de persoane, în prezenta cauză toate
serviciile sexuale prestate au fost plătite online. Prin urmare s-a
reţinut că stabilirea sumelor obținute de fiecare persoană
vătămată aferente fiecărui cont de OnlyFans sau TikTok nu era
deloc o sarcină dificilă dacă procurorul s-ar fi preocupat de
acest lucru la momentul întocmirii rechizitoriului”.
Subsecvent, mai explică magistrații, din
coroborarea declarațiilor victimelor (care au fost întrebate cu
privire la această chestiune, detaliind ce sume au primit, unele
chiar au precizat că li s-au dat bani prin Revolut), putea fi
determinată cu aproximație suma efectiv încasată de inculpați, sumă ce ar urma să fie verificată în faza de
judecată; nu i se poate însă pretinde instanței de judecată să
identifice ea acest lucru de la zero sau să o includă în cadrul
confiscării extinse, spun judecătorii.

Imaginea 1/10:
Frații Tristan și Andrew Tate: 25 000 de euro pentru prinderea hoților Coifului de la Coțofenești foto: Facebook
În ciuda susținerilor procurorului, judecătorii
de la Curtea de Apel București au apreciat că „este lesne de observat faptul că inculpaţii Andrew și Tristan
Tate, până la acest moment procesul nu au făcut dovada câştigării
vreunui venit licit, neexistând înregistrări oficiale pe
teritoriul niciunui stat cu privire la acest lucru (aspect rezultat
din schimbul de informaţii cu autorităţile din Marea Britanie şi
SUA). De asemenea, acest lucru rezultă şi din faptul că inculpaţii
Andrew și Tristan Tate nu au plătit taxe şi impozite pe teritoriul
niciun stat, obligaţie ce rezulta ex lege în situaţia obţinerii
unui venit licit”.
Ce
sume de bani ar fi obținut o victimǎ pe TikTok și OnlyFans
La audieri, una dintre victime a spus ce sume
câștiga lunar pe TikTok și Only Fans: „Referitor la Only
Fans, precizez că noi nu aveam acces la conturi, ci doar Luana
Radu și Georgiana Naghel, iar acestea ne spuneau ce video să
facem şi ce poze, iar ele le postau. La finalul
lunii, ne spuneau câţi bani am făcut pe Only Fans şi ne dădeau
cash partea noastră. Pe TikTok, câştigam
aproximativ 5000 euro în fiecare lună, iar pe Only Fans, partea mea
era aproximativ 300-400 de euro, restul banilor nu ştiu câţi erau
cu adevărat… Am stat în casa fraţilor Tate de la data de 28
octombrie 2021 si până la data de 27 februarie 2022… Câştigam
în fiecare lună aproximativ 5000 de euro, însă primeam suma
aproximativ 1500 de euro pe care o foloseam pentru a cumpăra haine
pe care să le folosesc tot pentru a produce bani”.
Procurorul
de caz s-a interesat prea puțin de cele două femei-complice
A doua neregulă constatată de judecători în rechizitoriu este
aceea că procurorul de caz nu ar fi prezentat concret infracțiunile
comise de Luana Radu și Georgiana Naghel.
„În opinia Curții, ceea ce se poate observa de către orice
persoană din lecturarea rechizitoriului este că atenția
procurorului se îndreaptă aproape exclusiv asupra inculpaților
Andrew și Tristan Tate, referirile la
inculpatele Luana Radu și Georgiana Naghel
apărând cu titlu incidental. Procurorul este obligat să realizeze
o prezentare a situației de fapt în ceea ce îi privește pe toți
inculpații pentru care se dispune trimiterea în judecată, inclusiv
cu privire la cei care consideră că au o contribuție secundară.
Or, în cazul inculpatelor Luana Radu și
Georgiana Naghel o astfel de descriere lipsește în contextul
în care în toate declarațiile victimelor acestea apar mai degrabă
ca niște “actori secundari”, neexistând o cursivitate în
prezentarea activității lor infracționale. Prin urmare, s-a
precizat că urmare a constatării neregularității rechizitoriului,
procurorul va trebui să prezinte ce au făcut în concret ambele
inculpate, prin raportare la fiecare persoană vătămată”,
spun în motivare judecătorii de la Curtea de Apel București.
Andrew Tate nu a avut timp să studieze probatoriul
În fine, a treia neregulă constatată de către magistrații Curții
de Apel București se referă la faptul că lui Andrew Tate i-a fost
încălcat dreptul la apărare raportat la modalitatea de aducere
la cunoștință a acuzației de trafic de persoane. Practic, Andrew
Tate a reclamat că a avut la dispoziție doar o zi și jumătate să
studieze probatoriul, deși erau extrem de multe documente.
Discuțiile puse la dispoziție de o persoană
vătămată au fost traduse la 20 martie 2022, respectiv 11 aprilie
2022 (acestea fiind datele de întocmire a proceselor verbale).
Practic, cei 2 procurori care au întocmit rechizitoriul au avut
nevoie de 2 luni și 3 săptămâni, respectiv, 2 luni, pentru a
studia aceste conversații și a ajunge la concluzia că există o
suspiciune rezonabilă că Andrew Tate ar fi
comis fapta. În aceste condiții, s-a apreciat că nu se poate
susține că Andrew Tate (necunoscător al
limbii române), chiar beneficiind de asistența a patru avocați, ar
fi avut posibilitatea să studieze întregul material probatoriu
într-o perioadă de doar o zi și jumătate, interval ce ar fi
cuprins și perioada pentru formularea cererii de consultare a
dosarului, parcurgerea întregului circuit administrativ până ca
această cerere să ajungă la procuror, perioada necesară ca
materialul probatoriu scanat sau xeroxat să ajungă în posesia lui
Andrew Tate.
„Practic, inculpatul și apărătorii săi nu au avut o
posibilitate reală să cunoască materialul probatoriu care a stat
la baza trimiterii în judecată. În vechiul Cod de Procedură
Penală era reglementată instituția prezentării materialului de
urmărire penală, inculpatului fiindu-i adus la cunoștință întreg
materialul probatoriu înainte de trimiterea în judecată.
Legiuitorul a dorit să instituie un standard de protecție superior,
permițându-i inculpatului să consulte dosarul de urmărire penală
pe tot parcursul urmăririi penale (cu excepția situațiilor în
care procurorul restricționează acest drept). Maniera în care a
procedat procurorul a generat însă un standard de protecție
inferior vechii reglementări, lucru în contracție cu voința
legiuitorului. S-a putut concluziona că procurorul a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului Andrew
Tate pentru traficul de persoane în ceea ce o privește pe
persoana vătămată C.B. deși era conștient (raportat la
modalitatea concretă de instrumentare) că acesta și apărătorii
săi nu au posibilitatea fizică de a studia materialul probator”,
explică judecătorii Curții de Apel București.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/