Este o rețetă
simplă, gustoasă, dar pe care astăzi nu o mai știu foarte mulți români.
Ciolanul de porc gătit cu fasole albă este o mâncare delicioasă, pe care
gospodinele din Ardeal o pregăteau adesea în anul 1973.

Ciolanul de porc poate fi gătit în numeroase feluri / foto: Shutterstock
Dacă suntem în căutarea unei rețete delicioase, atunci
această mâncare din Ardeal va fi soluția perfectă! Nu este nevoie decât de
câteva ingrediente simple, iar apoi vom putea găti o masă gustoasă, urmând
numai câțiva pași simpli!
Acest preparat era
atât de popular încât a și fost menționat în 1973 în volummul „Culegeri de
rețete din bucătăria românească”. Iar odată ce vom gusta din această
mâncare, ne vom îndrăgosti pe loc de ea!
Nu ne trebuie decât câteva ingrediente banale
Pentru a pregăti
acest preparat delicios nu ne trebuie decât un kilogram de ciolan de porc, o
linguriță de untură, doi morcovi, 2 – 3 căței de usturoi, o ceapă, cât și o
sută, sau două sute de grame de costiță afumată. De asemenea, vom mai avea
nevoie și de două linguri de boia de ardei dulce, cât și două linguri de
bulion.
Pe lângă aceste
ingrediente, nu trebuie să uităm, evident, de fasole. Undeva în jur de 500 –
600 de grame de fasole ar trebui să fie suficiente pentru această mâncare. Mai
departe ne trebuie puțin pătrunjel verde, tarhon, cât și îndeajuns de multă
sare. Odată ce am pregătit toate aceste produse, putem începe să gătim!
Cum pregătim o
masă de vis
Din fericire, această
rețetă poate fi pregătită în numai câțiva pași simpli! Tot ce…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “click.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii