După ce două surse au confirmat informaţiile privind o investiţie a băncii italiene UniCredit în cadrul companiei de asigurări Generali, cel mai mare asigurator din Italia, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Ca răspuns la aceste informații, purtătorul de cuvânt al celui de-al doilea grup bancar din Italia a răspuns că UniCredit SpA se va concentra în continuare pe oferta sa de preluare a băncii italiene Banco BPM şi pe participaţia deţinută la rivalul german Commerzbank AG.
Principalul asigurător italian – Generali – este în vizor, în condiţiile în care directorul său general, Philippe Donnet, face eforturi pentru a fi reales în luna mai în funcţie.
În noiembrie, UniCredit a finalizat achiziția Alpha Bank din România.
Deși oficialii UniCredit nu au comentat informațiile, publicaţia italiană Il Sole 24 Ore a informat că UniCredit ia măsuri pentru a-şi construi o participaţie de 4%-5% la Generali.
Două surse au confirmat că UniCredit deţine acţiuni Generali, dar au precizat că participaţia a fost obţinută anterior, înainte de oferta lansată în 24 ianuarie de banca Monte dei Paschi di Siena (MPS) pentru achiziţionarea Mediobanca.
Mediobanca este cel mai mare investitor la Generali şi oferta MPS este văzută ca un mod de a face presiuni asupra companiei de asigurări, care se pregăteşte de reînnoirea conducerii şi negociază un acord extrem de important pe segmentul gestionării activelor cu BPCE.
Participaţia…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.wall-street.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii