februarie15 , 2025

Bilete doar pentru Mona Lisa, la Luvru, separat de intrarea generală

Related

Share



stiri romania

Preşedinta Muzeului Luvru, Laurence Des Cars, vrea să introducă un bilet pentru “Mona Lisa” pe care vizitatorii vor trebui să îl cumpere în plus faţă de intrarea la cel mai vizitat muzeu din lume, a declarat ea duminică la radio France Inter.

“Ideea este de a avea un bilet Luvru care îţi dă acces la colecţiile permanente şi la expoziţii (…) şi, dacă vrei să vezi Mona Lisa, va fi acest bilet plus accesul la Mona Lisa”, a declarat Des Cars.

Ca urmare a avertismentului pe care l-a adresat ministrului Culturii, Rachida Dati, cu privire la starea muzeului, preşedintele Emmanuel Macron a făcut, la sfârşitul lunii ianuarie, mai multe anunţuri legate de renovarea Luvrului, scrie News.ro.

El a indicat că lucrările ar trebui să fie finalizate în 2031 pentru a oferi un nou spaţiu şi o intrare independentă pentru accesul la “Mona Lisa”.

Pictura lui Leonardo da Vinci va fi “accesibilă independent de restul muzeului şi, din acest motiv, va avea propriul său bilet de acces”, a declarat Macron.

Întrebată duminică pe France inter, Laurence Des Cars a declarat că “Mona Lisa” va fi “probabil instalată sub Cour carrée”, “un spaţiu dedicat care va permite vizitatorilor să privească în sfârşit acest tablou în linişte”.

“Propunerea noastră este să ne asumăm statutul excepţional al Mona Lisei”, a insistat ea, calificând opera drept o “binecuvântare pentru Luvru”.

Editor : S.S.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img