ianuarie25 , 2025

„Acolo unde conducerea politică este slabă, alte structuri preiau controlul”

Related

Share


Sándor Tamás, președintele Consiliului Județean Covasna, a criticat sistemul politic din România într-un interviu pentru publicația maghiară Mandiner, susținând că „acolo unde conducerea politică este slabă, alte structuri preiau controlul”.

Întrebat cum explică „drama ciudată” declanșată de anularea alegerilor prezidențiale, el a răspuns: „Decizia Curții Constituționale a României, care a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și, odată cu el, ale celui de-al doilea tur, a fost primită cu șoc atât în țară, cât și la nivel internațional.

Pentru a înțelege cum funcționează această țară, trebuie să cunoașteți câteva principii de bază. Primul – acolo unde conducerea politică este slabă, alte structuri preiau controlul. În Italia, mafia a preluat puterea, în America de Sud, juntele militare au preluat puterea și același lucru îl vedem în Siria, unde diferite grupuri religioase au preluat puterea”.

„România este un stat prea tânăr pentru a avea o administrație de stat consolidată. Democrația există doar de 34 de ani, perioada comunistă anterioară nu poate fi considerată o administrație de stat modernă. Și chiar înainte de aceasta, România nu a fost o țară bine organizată.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, a fost un regat, iar forțele de extremă dreapta au…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.g4media.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img