ianuarie20 , 2025

David Fincher: Denzel Washington a refuzat să joace în Se7en, deși scenariul a fost „rescris de 10 ori”, pentru a-i fi pe plac

Related

Share



stiri romania

Cu ocazia relansării unei versiuni 4K a filmului Se7en, un proiect la care s-a lucrat ani de zile și care pe care l-a supravegheat personal, regizorul David Fincher dezvăluie că a avut mari dificultăți în distribuirea rolurilor, mulți dintre actorii abordați considerând că subiectul filmului era mult prea macabru.

În primul rând, Fincher l-a  menționat pe Denzel Washington, care, deși scenariul a fost rescris „de 10 sau 11 ori”, „până la epuizare”, pentru a se adapta mai bine profilului său, a refuzat să joace în thriller-ul produs în 1995.

Chiar Denzel  afirma, în 2012, că unul din cele mai mari regrete pe are le are în legătură cu cariera sa îl reprezintă faptul că a refuzat să joace în acest film, fără să ofere detalii despre motivele care l-au făcut să ia această decizie.

Fincher spune că nici el nu are habar de ce Washington a declinat oferta producătorilor, mai ales că ea îi fusese făcută actorului cu mult timp înainte ca el să fie ales regizor al peliculei.

„Managerul lui Denzel a ajuns să fie unul dintre producătorii Se7en – dar cred că a fost un fel de momeală. Era ceva de genul: ‘Dacă produc filmul, îl poți avea pe Denzel’.

Mi s-a spus că Denzel a citit scenariul, nu i-a plăcut, și că a fost rescris de 10 sau 11 ori pentru a i se potrivi. A fost rescris până la epuizare, în încercarea de a-l convinge să accepte. Dar, până când am fost implicat eu, Denzel renunțase de mult”, a declarat David Fincher pentru The Independent.

Gene Hackman: „Nu filmez noaptea!”

Regizorul american a mai spus că Washington nu a fost singurul actor de la Hollywood care a refuzat să apară în film – menționându-l și pe Al Pacino.

„Aproape toți cei cărora le-am trimis scenariul inițial l-au refuzat. I l-am trimis lui Ned Beatty, pentru rolul lui John Doe [personajul în film, un criminal  în serie – N.R.], iar el nici măcar nu a luat în considerare oferta. Am fost interesat de Gene Hackman și chiar m-am întâlnit cu el și am discutat, iar Gene mi-a spus: ‘Nu filmez noaptea’. I-am spus: ‘A fost o plăcere să te cunosc, sunt un mare fan, dar jumătate din film are loc noaptea – asta nu se poate schimba’”.

Editor : C.S.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img