octombrie11 , 2024

INTERVIU Dr. Elena Nechifor, medic primar chirurgie cardiovasculară: „Stresul și supărarea sunt factori majori de risc”

Related

Share


În lumea fragilă a inimii, tehnologia se împletește cu arta vindecării, iar prevenția devine cea mai puternică armă împotriva timpului. 

Dr. Elena Nechifor_SANADOR 2024

Durerile abdominale pot sugeră și boli cardiovasculare

În fiecare an, pe 29 septembrie, lumea își îndreaptă
atenția asupra sănătății inimii, marcând Ziua Mondială a Inimii, un prilej de
conștientizare și de educare asupra bolilor cardiovasculare, care rămân principala cauză de deces la nivel global. Cu această ocazie, „Weekend Adevărul“
a discutat cu doctor Elena Nechifor, medic primar chirurgie cardiovasculară la
Spitalul Clinic SANADOR, despre importanța prevenției, evoluția tehnologiilor
minim invazive, provocările din sala de operație, dar și despre impactul
emoțiilor asupra sănătății inimii. Dr. Elena Nechifor a povestit deschis despre
provocările pe care le întâmpină în prevenția și tratamentul bolilor
cardiovasculare, dar și despre experiențele personale care i-au modelat
cariera. Dedicată salvării inimilor aflate în suferință, medicul ne dezvăluie
secretele unei vieți sănătoase și modul în care un stil de viață echilibrat
poate face diferența între viață și moarte.

„Weekend Adevărul“: Ce provocări întâmpinați în prevenția
bolilor cardiovasculare?

Dr. Elena Nechifor: Dacă ne uităm la structura corpului uman, observăm că
inima este protejată de cutia toracică, ceea ce o apără de traume externe.
Însă, această protecție nu ajută dacă noi o afectăm din interior, printr-un
stil de viață dezordonat și nesănătos, care duce la disfuncționalități majore.

Deci stilul de viață influențează sănătatea inimii? Și
cum rămâne cu afirmația că „ne îmbolnăvim de inimă“ și din cauze emoționale?

Așa
este. Stilul nostru dezorganizat, caracterizat de factori de risc precum
fumatul, obezitatea, dislipidemia (n.r. – tulburări ale nivelului de grăsimi
din sânge), hipertensiunea arterială și diabetul zaharat, contribuie la
apariția unor boli sistemice care afectează inclusiv vasele coronare (n.r. –
arterele care irigă inima). De aceea, într-o societate atât de polimorf colorată,
când tentațiile sunt mari, este greu ca noi să ne adresăm pacienților și să le
spunem să renunțe la aceste vicii, la aceste plăceri sau să le reducă, pentru
că ei consideră că le tăiem din calitatea vieții. Ceea ce nu este așa.

Cheia pentru o inimă sănătoasă

Ce rol are prevenția în reducerea riscurilor?

Prevenția
este esențială. Dacă eliminăm acești factori de risc, în multe cazuri,
tratamentul medicamentos nu mai este necesar. Scopul nostru este să prevenim
instalarea unei boli care, odată apărută, poate deveni fatală.

Din ce în ce mai mulți psihologi și terapeuți ne vorbesc
despre gestionarea emoțiilor. Credeți că pot afecta sănătatea inimii?

Absolut.
Stresul și supărarea pot declanșa o reacție organică prin eliberarea unor
hormoni precum adrenalina și noradrenalina, care provoacă vasoconstricție (n.r.
– îngustarea vaselor de sânge) și hipertensiune arterială. Hipertensiunea este
un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare. Există cazuri în care
persoane, aparent sănătoase, au decedat subit din cauza unui infarct miocardic
declanșat de un puseu de tensiune.

Dacă ne îndepărtăm de partea emoțională, ne puteți
explica mai multe despre boala coronariană ischemică și ateromatoza, două cauze
majore ale mortalității cardiovasculare?

Ateromatoza
este o boală sistemică ce afectează întregul sistem circulator. Ea se manifestă
prin formarea de plăci de aterom în arterele mari, inclusiv coronare, carotide
(n.r. – arterele care irigă creierul), aorta abdominală sau arterele membrelor
inferioare. Dacă aceste plăci de aterom cresc și îngustează lumenul arterial,
fluxul sanguin scade sau se poate opri complet, ducând la ischemie (n.r. –
lipsa de sânge în țesuturi). Dacă plăcile de aterom se rup, fragmentele
rezultate pot provoca blocaje în arterele afectate, întrerupând brusc fluxul
sanguin către organele vitale. În funcție de localizarea blocajului, acest
proces poate duce la accidente vasculare ischemice. De exemplu, dacă ruperea
plăcii are loc în arterele care alimentează creierul, se poate produce un
accident vascular cerebral ischemic, deoarece o parte din creier nu mai
primește oxigenul necesar funcționării. Dacă ruptura apare în arterele
coronare, aceasta poate duce la un infarct miocardic acut, cunoscut și ca atac
de cord, din cauza lipsei bruște de sânge care afectează mușchiul inimii,
provocând moartea celulelor cardiace.

Ce simptome ar trebui să-i trimită pe pacienți la medic?
Doare inima? De obicei, când avem probleme emoționale, simțim că „ne doare
sufletul“…

Da,
inima doare, și într-un fel este bine că doare, pentru că ne avertizează asupra
unei disfuncții a mușchiului miocardic. În stadiile avansate ale bolii, când
placa de aterom (n.r. – acumularea de grăsimi și colesterol pe pereții
arterelor) reduce considerabil lumenul vasului, fluxul de sânge care hrănește
mușchiul inimii scade, în special în timpul efortului fizic. Acest fenomen
provoacă ischemie tranzitorie, adică o lipsă temporară de sânge și oxigen la
nivelul miocardului, ceea ce se manifestă prin durere. Durerea este resimțită
cel mai frecvent în zona pieptului (n.r. – precordială), iar pacienții o
descriu adesea ca o apăsare sau ca o senzație de pumnal. Este important de
menționat că, dacă pacientul arată cu degetul un punct specific, acea durere este,
de obicei, asociată cu probleme pleurale sau intercostale, nu cu afecțiuni
cardiace. În cazul durerii cardiace, aceasta este resimțită mai difuz și este
descrisă ca o apăsare puternică.

Durerea poate iradia în alte părți ale corpului?

Da,
durerea poate fi resimțită la baza gâtului, poate iradia în brațul stâng, în
spate, între omoplați, sau chiar în regiunea epigastrică, în zona stomacului.
De multe ori, pacienții confundă simptomele date de afecțiunile cardiace cu
cele ale unor probleme gastrointestinale și se adresează unui gastroenterolog,
suspectând ulcer sau gastrită, când, de fapt, suferă de ischemie cauzată de o
leziune a coronarei.

Durerea abdominală și inima

Cum se manifestă aceste dureri în zona stomacului?

Durerea
epigastrică este frecvent asociată cu simptome precum greață, vărsături,
senzație de arsură esofagiană sau dispepsie (n.r. – disconfort digestiv).
Pacienții simt un disconfort gastric general, care poate fi ușor confundat cu
afecțiuni ale stomacului, dar în realitate poate fi vorba de o ischemie
miocardică.

Doctori în sala de operație

Bypassul aortocoronarian este indicat de obicei pacienților cu leziuni severe

Ce se întâmplă când pacientul ajunge în cabinetul
medicului?

Primul
pas este anamneza – stăm de vorbă cu pacientul și aflăm istoricul bolii: când
și cum au apărut simptomele, în ce condiții se manifestă și dacă există factori
declanșatori. După anamneză, se trece la investigații specifice. În cabinetul
cardiologului există electrocardiograma (EKG) și ecografia cardiacă (n.r. –
ecocardiografia), care pot indica tulburări ischemice în anumite zone ale inimii.
Pe baza acestor investigații putem contura un diagnostic de suferință ischemică
miocardică. Dacă ecografia cardiacă arată că anumite porțiuni ale mușchiului
cardiac nu mai sunt bine perfuzate și prezintă hipocontractilitate (n.r. –
reducerea capacității de contracție a mușchiului cardiac), recomandăm
investigații suplimentare pentru a detecta leziunile coronariene.

Ce alte investigații sunt necesare în acest caz?

Următorul
pas este coronarografia, o procedură invazivă în care se injectează o substanță
de contrast în arterele coronare. Aceasta se realizează prin introducerea unui
cateter în arteră, fie prin abord radial (n.r. – la încheietura mâinii), fie
femural (n.r. – la nivelul coapsei). Substanța de contrast evidențiază locul
unde placa de aterom îngustează vasul; dacă vasul este complet blocat, curgerea
substanței de contrast se oprește. Alternativ, se poate realiza un angio-CT
coronarian, o metodă imagistică non-invazivă cu o bună specificitate.

Cum se procedează în cazul în care este vorba de
ateroscleroză la nivelul altor vase?

Dacă
vorbim despre boala aterosclerotică periferică, fie la nivelul arterelor
carotide, fie al membrelor inferioare, folosim aceleași proceduri imagistice.
Injectarea substanței de contrast ne permite să evaluăm gradul de îngustare a
vaselor și să stabilim cea mai bună opțiune de tratament.

„Sănătatea începe cu voința fiecăruia“

Ce opțiuni de tratament are pacientul diagnosticat cu
boală coronariană ischemică?

Dacă
leziunile sunt severe – o îngustare a lumenului vasului de peste 70% sau la o
închidere completă și pacientul prezintă simptome precum angina – opțiunea de
tratament este revascularizarea. Avem două metode: revascularizarea
intervențională, prin angioplastie cu balon și montare de stent, sau
revascularizarea miocardică prin bypass aortocoronarian. Aceasta din urmă este
indicată atunci când leziunile aterosclerotice nu pot fi abordate prin
proceduri intervenționale, fie din cauza anatomiei, fie a localizării plăcilor
de aterom. Pacienții sunt astfel direcționați către serviciul de chirurgie
cardiacă pentru realizarea bypassului, o intervenție chirurgicală deschisă,
efectuată prin sternotomie mediană (n.r. – tăierea sternului) sub circulație
extracorporală și anestezie profundă. În timpul acestei operații se folosesc
artere sau vene recoltate de la pacient, deoarece nu avem încă un înlocuitor
sintetic sau prelevat de la animale pentru chirurgia coronariană.

Bypassul cardiac: când și de ce

Ce presupune operația de bypass aortocoronarian și când
este recomandată?

Bypassul
aortocoronarian este indicat de obicei la pacienții cu leziuni severe, cei cu
afecțiuni tricoronariene sau cu leziuni proximale ale arterei descendente
anterioare, atunci când acestea nu pot fi abordate intervențional. Există niște
criterii clare, care stabilesc indicațiile pentru această intervenție. Operația
se face prin abord clasic, ceea ce înseamnă o sternotomie mediană, pentru a
avea acces la inimă. În timpul intervenției, inima este oprită prin
administrarea unei soluții bogate în potasiu, care induce cardioplegia (n.r. –
oprirea temporară a funcției inimii). În acest timp, funcțiile inimii de
pompare și de oxigenare a sângelui sunt preluate de o mașină de circulație
extracorporală. Este important de menționat că nu putem menține inima oprită
pentru o perioadă prea lungă de timp, ci pentru maximum două ore, chiar dacă
soluția de cardioplegie este administrată regulat. În acest interval, echipa
chirurgicală trebuie să finalizeze procedura, pentru a limita perioada în care
inima nu este perfuzată.

Care sunt riscurile acestei intervenții și cum se schimbă
viața pacientului după operație?

Riscurile
intervenției depind în mare parte de severitatea cazului. Pacientul vine deja
suferind la operație, iar scopul nostru este să îi ameliorăm starea, în special
să eliminăm angina (n.r. – durerea toracică specifică bolilor coronariene).
Riscurile sunt mai mari la pacienții cu afecțiuni asociate, precum insuficiența
renală, sau la cei care au o funcție cardiacă slabă înainte de intervenție, cu
o fracție de ejecție sub 40%. În astfel de cazuri, recuperarea postoperatorie
poate fi prelungită, iar pacientul va necesita sprijin medicamentos sau chiar
mecanic pentru a menține o bună funcționare a inimii și a altor organe. Printre
riscurile imediate se numără infarctul miocardic perioperator, accidentul
vascular cerebral și sângerarea. Deși aceste incidente sunt rare, ele există și
trebuie luate în calcul.

Ce metode de diagnostic recomandați pentru cazurile de
ateromatoză carotidiană, mai ales în cazurile asimptomatice?

Ateromatoza
carotidiană, care presupune depunerea de plăci de aterom pe arterele carotide,
poate fi diagnosticată prin diverse metode imagistice, cum ar fi arteriografia,
ecografia Doppler sau examenul angio-CT al trunchiurilor supraaortice. Dacă
pacientul nu a avut deja un accident vascular cerebral sau un atac ischemic
tranzitoriu, boala este de obicei asimptomatică. Simptome precum amețelile sau
durerile de cap nu sunt specifice ateromatozei carotidiene. În multe cazuri,
pacienții descoperă plăcile de aterom în timpul unui screening general sau după
ce au suferit un atac ischemic. Aceștia sunt trimiși la chirurgia
cardiovasculară pentru rezolvarea problemei, de cele mai multe ori prin
endarterectomie carotidiană. Această intervenție presupune deschiderea arterei
și îndepărtarea plăcii de aterom, iar vasul este apoi închis printr-o plastie
de lărgire cu petic, pentru a preveni recidiva.

De la durere la vindecare prin tehnici moderne

Cum se diagnostichează ateromatoza periferică și ce
proceduri recomandați pentru pacienții cu simptome avansate?

Pacienții
cu ateromatoză periferică se prezintă la medic atunci când încep să resimtă
dureri la mers, în special în zona gambelor, dureri care îi obligă să se
oprească și apoi să reia mersul. Acestea sunt semnele unor leziuni avansate,
dar încă nu severe, precum la pacienții care ajung cu necroze sau leziuni
trofice la nivelul degetelor. Diagnosticul se pune pe baza anamnezei și a
examenului clinic, unde se verifică pulsul în anumite puncte specifice; absența
pulsului indică o boală arterială periferică. Certitudinea diagnosticării vine prin
arteriografie sau angio-CT pentru a vizualiza axele iliofemurale. În funcție de
severitatea leziunilor, tratamentul poate fi chirurgical, prin bypassuri sau
endarterectomii, sau intervențional, prin angioplastie cu balon, montare de
stenturi sau alte proceduri hibride care combină tehnicile intervenționale și
chirurgicale.

Dr. Elena Nechifor_SANADOR 2024

Operațiile minim invazive duc la evitarea tăierii sternului

Aș vrea să vorbim puțin despre avantajele tehnologiilor
minim invazive față de intervențiile clasice.

Este
cunoscut faptul că orice incizie, indiferent de dimensiune, vine cu o serie de
dezavantaje, cum ar fi sângerarea, infecțiile de plagă, durerea postoperatorie
și sindromul inflamator sistemic, care poate afecta și alte organe. De aceea,
s-a încercat minimalizarea acestor riscuri prin tehnici minim invazive, în care
accesul la organul-țintă este limitat, dar corecția chirurgicală în sine este
aceeași ca în chirurgia clasică. În operațiile cardiace minim invazive, abordul
se face printr-o toracotomie dreaptă, evitându-se astfel tăierea sternului.
Printre avantaje se numără reducerea riscului de infecții de plagă, pentru că
sternul nu mai este implicat, evitând astfel infecțiile osoase. De asemenea,
dinamica respiratorie a pacientului este mai bună, iar din punct de vedere
estetic, cicatricea nu mai este pe mijlocul pieptului, ci mutată lateral, ceea
ce contează mai ales pentru paciente. Acest lucru oferă și un confort psihic mai
mare.

Refacere după maratoane chirurgicale

Cum este pentru un medic să își revină după 12 ore
petrecute în sala de operație, mai ales în cazul intervențiilor
cardiovasculare? Cum vă refaceți energia pentru a reveni la spital?

Vorbind
din experiența mea, somnul este cea mai bună metodă de recuperare după un
astfel de maraton. După 12 ore în sală, mă simt amorțită și tot ce îmi doresc
este să dorm. Alți colegi poate au alte remedii, dar pentru mine, somnul este
cheia pentru a mă reface.

De unde vă luați energia și resursele pentru a reveni la
spital, având în vedere că se simte o oarecare luptă împotriva imaginii
medicilor din România?

Am
observat și eu, dar nu mă las afectată. Nu am obiceiuri precum cafeaua sau
fumatul. Ce mă motivează este dorința de a vedea pacientul evoluând bine după
operație. Pacientul este primordial în meseria noastră. Aceasta este motivația
care mă face să revin constant la spital, să îmi doresc să văd pacientul
externat într-o stare cât mai bună și să ne revedem la reevaluările periodice
din ce în ce mai sănătos.

Menționați că nu consumați cafea sau anumite tipuri de
băuturi. Ce recomandări aveți pentru pacienți după intervenție și, în general,
legat de un stil de viață sănătos?

După
intervenții, în special după cele care implică o sternotomie mediană (n.r. –
tăierea sternului), pacienții trebuie să fie atenți la anumite mișcări pentru a
permite consolidarea osului. În ceea ce privește stilul de viață, nu este unul
foarte strict. Le recomandăm să reducă sarea și grăsimile, să consume cât mai
multe salate, carne de pui, pește și să fie activi. Nu interzicem complet
alcoolul, un pahar de vin pe săptămână este chiar recomandat. Dacă au făcut
excese înainte, acum este momentul să le corecteze. Nu o să țin un discurs
moralizator. Ceea ce am observat în toți acești ani este că, indiferent de câte
recomandări oferim, pacienții fac tot ce consideră ei. Este responsabilitatea
fiecăruia să decidă cum vrea să trăiască și cât de sănătos vrea să fie. Cheia
este voința. Dacă nu putem începe singuri procesul de schimbare, trebuie să
apelăm la specialiști.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img