octombrie4 , 2024

26 de contracte noi pentru instalarea panourilor fotovoltaice semnate la Ministerul Energiei

Related

Share



stiri romania

La Ministerul Energiei au fost semnate 26 de contracte de finanţare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei.

Proiectele semnate vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunităţile locale, beneficiarii fiind instituţii publice.

Valoarea totală a proiectelor finanţate este de 70.211.804,67 lei (14.111.790,95 euro), valoarea totală a finanţării din Fondul pentru modernizare este de 66.479.691,88 lei (13.361.677,83 euro), iar capacitatea totală instalată este de 10,31 MW.

„De la începutul acestui program, am reuşit să finanţăm peste 194 de contracte cu mai multe primării, universităţi şi instituţii publice, cu o valoare totală de peste 634 de milioane de lei şi o capacitate totală instalată de 90,91 MW. Prin aceste investiţii, beneficiarii vor dezvolta parcuri fotovoltaice, eoliene sau microhidrocentrale pentru autoconsum. Odată implementate, proiectele vor acoperi până la 79% din consumul propriu al instituţiilor publice, de la iluminat public la utilităţile şcolilor. Aceste contracte vor crea noi locuri de muncă şi vor reduce costurile cu energia la nivel local, încurajând un mediu mai curat”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja.

Lista beneficiarilor contractelor semnate luni: comuna Ciucea (jud. Cluj); comuna Buteni (jud. Arad); comuna Siliştea (jud. Brăila); comuna Vorona (jud. Botoşani); comuna Dumbrava (jud. Timiş); oraş Podul Iloaei (jud. Iaşi); comuna Moşniţa Nouă (jud. Timiş); comuna Lozna (jud. Sălaj); comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Tulcea); comuna Fărcaşa (jud. Maramureş); comuna Şotânga (jud. Dâmbăviţa); comuna Bîrca (jud. Dolj); comuna Unguriu (jud. Buzău); comuna Izvoarele (jud. Prahova); comuna Costeşti (jud. Vâlcea); oraşul Moldova Nouă (jud. Caraş-Severin); comuna Hida (jud. Sălaj); comuna Hodod (jud. Satu Mare); comuna Ţeţchea (jud. Bihor); comuna Bocsig (jud. Arad); comuna Nuşeni (jud. Bistriţa-Năsăud); comuna Floreşti (jud. Cluj); comuna Filipeşti (jud. Bacău); comuna Dobrin (jud. Sălaj); comuna Buhuşi (jud. Bacău); comuna Stolniceni-Prăjescu (jud. Iaşi).

Tot prin acest program, vineri, a fost semnat contractul de finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum cu municipiul Iaşi, judeţul Iaşi. Valoarea totală a proiectului a fost de 49,7 milioane de lei şi o putere instalată totală de 9,0 MW.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img