„A fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-au stabilit măsuri concrete pentru fiecare instituţie cu atribuţii în acest domeniu. Au fost trimişi în teren pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi pentru a discuta cu fiecare primar în parte, în vederea identificării tuturor persoanelor vulnerabile. Mai mult decât atât, Instituţia Prefectului a făcut o adresă ieri (sâmbătă – n.r.) dimineaţă în acest sens şi până în acest moment avem centralizat aproximativ o mie de persoane vulnerabile care trebuie să fie în atenţia autorităţilor locale. În acest moment primarii ştiu exact ce au de făcut şi începând cu ora 14 astăzi se va institui permanenţa la fiecare sediu de primărie din judeţul Galaţi”, spune la Antena 3 CNN Teodora Diaconiţă, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Galaţi.
Ea precizează că în acest moment nu sunt gravide la termen pentru care să fie solicitat ajutorul autorităţilor locale.
„În schimb avem în atenţie tot ce înseamnă persoane vârsnice şi persoane cu dizabilităţi care nu se pot auto evacua. În acest moment nu s-a luat o măsură în această privinţă de a fi evacuate din timp, însă în cursul zilei de astăzi (duminică – n.r.) vor avea loc mai multe şedinţe atât cu primarii în sistem videoconferinţă cât şi cu membrii Comitetului Judeţean pentru situaţii de urgenţă. Iar dacă situaţia se va impune va fi luată şi această măsură de relocare temporară a persoanelor care nu se pot autoevacua”, încheie Diaconiţă.
Judeţul Galaţi va fi sub avertizare Cod Roşu, duminică noaptea, pentru ploi torenţiale, posibil 80-100 l/mp, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/