Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, duminică seară, că nu sunt probleme speciale în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice, dar există câteva intervenţii în judeţele Galaţi şi Constanţa. ”Facem tot ceea este posibil pentru a reduce la minim timpii de intervenţie şi remediere a oricăror avarii”, a transmis ministrul.
”Tocmai s-a încheiat o nouă şedinţă a Comandamentului energetic. Toată lumea este la datorie, indiferent de oră. Din fericire, nu sunt probleme speciale în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice, în acest moment. Electrica DEER a raportat un incident punctual în zona Cişmele, Jud. Galaţi, unde un copac a căzut peste reţeaua de medie tensiune, între doi stâlpi, rupând conductorii. Cu toate acestea, nu sunt abonaţi casnici nealimentaţi în zona afectată”, a transmis, duminică seară, Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a adăugat că ”paza bună trece primejdia rea”.
”Primejdia nu a trecut. Suntem extrem de atenţi în următoarele ore la situaţia de la Galaţi, dar şi în zona Constanţa. Facem tot ceea este posibil pentru a reduce la minim timpii de intervenţie şi remediere a oricăror avarii. Mulţumesc tuturor echipelor care sunt permanent în alertă şi în teren”, a mai transmis ministrul.
Până la ora 20.00, potrivit IGSU, s-au raportat probleme din cauza vremii în 16 judeţe.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/