octombrie12 , 2024

De ce încă se îmbolnăvesc românii de West Nile. Specialist. „Sunt mai multe cauze. Nici nu ne dăm seama”

Related

Share


65 de cazuri de îmbolnăvire confirmate, 8 probabile și 9 decese. Este bilanțul românilor infectați cu virusul West Nile, începând cu prima lună a verii și până în prezent, publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Specialiștii trag însă un mare semnal de alarmă: până la finalul anului, numărul bolnavilor ar putea fi și mai mare.

dezinsectie tânțari

În București continuă dezinsecțiile împotriva țânțarilor. Sursa foto: arhivă

Motivul ni-l explică Bogdan Pascu, directorul Companiei Municipale Eco Igienizare, firma care se ocupă cu dezinsecția spațiilor publice din Capitală. „În ultima lună am avut parte de două fenomene care au dus la o explozie a populațiilor de țânțari: temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă dar și ploi abundente”, a declarat acesta pentru „Adevărul”. „Iar începând cu săptămâna viitoare în România se vor întoarce ploile”. 

Anul acesta, spre deosebire de anii, trecuți, tânțarii au apărut foarte devreme, încă din luna aprilie, continuă directorul. „Și iată că intrăm în octombrie, iar aceste insecte încă nu au dispărut. Iar fenomenul este unul generalizat, țânțari avem nu numai în București, ci și în țară. Ploile aduse de uraganul Boris, inundațiile, apele stătute, bălțile, umezeala care s-a instalat în zone extinse au creat mediul propice pentru dezvoltarea acestor insecte. Pe de-o parte. Pe de altă parte, temperaturile ridicate le-au menținut în viață. Deci, sunt mai multe cauze. Nici nu ne dăm seama”, explică Bogdan Pascu.

Este normal, prin urmare, să se înmulțească și numărul de cazuri de îmbolnăvire cu West Nile. „Vorbim despre un climat propice îmbolnăvirilor. Avem umezeală excesivă și temperaturi ridicate, avem țânțari, avem și mai multe persoane bolnave. Acum, important este să vedem ce putem face pentru ca numărul bolnavilor să nu crească și mai mult”, a mai spus directorul.  Acesta ne-a declarat că pe parcursul unui an se programează 14 tratamente de dezinsecție. „Chiar săptămâna viitoare ar urma să stropim din nou. Însă doar dacă ne va permite vremea. Se anunță din nou ploi, așa că este posibil să amânăm acțiunea”. 

capcana de țânțari

Țânțarii prinși în capcane sunt analizați la Institutul Cantacuzino. Sursa: Bogdan Pascu

Dezinsecția se face parcursul nopții. „Începe, undeva pe la ora 22.00. Se stropesc toate spațiile verzi din oraș, însă prioritare sunt zonele unde găsim insecte purtătoare de virus. Institutul Cantacuzino deține niște capcane în care insectele se prind. Acestea sunt analizate apoi în laboratoare și, dacă se găsesc țânțari purtători, noi suntem anunțați și intervenim local, în zona unde a fost instalată capcana și recoltată proba”, explică Bogdan Pascu procedura. Și firma de dezinsecția deține capcane. „Însă noi le folosim pentru a vedea cât de mult și-au făcut efectul tratamentele. Determinăm gradul de decontaminare de la un tratament la altul. Ne facem, practic, o idee..dacă a crescut numărul țânțarilor sau dacă a scăzut. În funcție de asta știm ce avem de făcut mai departe”.

Dintre pacienții confirmați cu West Nile, din vară și până acum, 23 de cazuri s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta între 70 și 79 de ani, iar 11 cazuri s-au înregistrat la persoanele de peste 80 de ani. Au fost înregistrate și nouă decese: trei în București, trei în Suceava, și câte unul în județele Botoșani, Sălaj și Vrancea. În ceea ce privește zonele unde s-au produs cele mai multe îmbolnăviri, Bucureștiul este fruntaș, cu 9 cazuri. Urmează județul Suceava cu 7 cazuri, și județul Iași cu 6 pacienți infectați. 

În prezent, la spitalul de Boli infecțioase din Iași au rămas internați în terapie intensivă doar doi dintre aceștia. Dr. Florin Roșu, managerul unității medicale a declarat că aceste persoane sunt confirmate cu meningoencefalită cauzată de virusul West Nile. „Este vorba despre un pacient în vârstă de 55 de ani și unul în vârstă de 71 de ani. Ambii prezintă însă comorbidități importante. Starea lor generală este una gravă, prognosticul fiind unul rezervat. Ca și măsuri de prevenție în ceea ce privește infecția cu virusul West Nile, în momentul în care apare o modificare în homeostazia organismului, adică în starea de bine, și în special în momentul în care experimentăm febră trebuie să ne prezentăm imediat la medicul specialist”, a precizat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. 

Potrivit Societății Române de Microbiologie, Virusul West Nile poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome. Acest virus se transmise în special prin înțepăturile de țânțari infectați. Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile. Virusul este răspândit în Africa, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord și Asia de Vest.

Cum să ne ferim de țânțari 

Dr. Florin Roșu a precizat că îmbrăcămintea adecvată, folosirea produselor repelente și protejarea ferestrelor cu plase de țânțari sunt cele mai bune măsuri de prevenire a intepaturilor dar și cele mai simple, la îndemâna oricui. „Dacă ne deplasăm în zone unde există ochiuri de apă sau vegetație abundentă, trebuie să folosim îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi. În acest fel, suprafața corpului care rămâne descoperită va fi una redusă. Apoi ne putem proteja de înțepăturile de țânțar folosind produse repelente”, ne mai sfătuiește medicul. 

Din păcate, cele mai multe dintre magazine au retras aceste produse de la raft. Am aflat acest lucru chiar de la vânzătoarea unui mare lanț de supermarketuri din Capitală. „A trecut sezonul țânțarilor, lumea nu mai cumpără pastile, nici aparate..prin urmare, le-am retras de la raft. Dar le găsiți la farmacie”, ne-a spus femeia. 

Într-adevăr, repelente care să ne scape de țânțari se găsesc în orice farmacie: de la spray-uri și creme până la loțiuni, tablete și brățări parfumate. Prețul acestor produse pornește de la 7 – 8 lei și poate ajunge până la peste 70 de lei.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img