octombrie11 , 2024

România se alătură inițiativei privind tragerea la răspundere a celor care au încălcat drepturile femeilor în Afganistan

Related

Share


Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a participat, miercuri, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), ca membru al delegației conduse de președintele Klaus Iohannis.

FOTO EPA-EFE

FOTO EPA-EFE

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis joi Agerpres, în acest context, Odobescu a participat la evenimentul găzduit de ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, pe tema drepturilor femeilor și fetelor în Afganistan.

Cu acest prilej, România s-a alăturat Germaniei, Olandei, Canadei, Australiei și altor parteneri internaționali în lansarea unei inițiative care vizează tragerea la răspundere a celor responsabili pentru încălcarea Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) în Afganistan.

De asemenea, ministrul Odobescu a participat la cea de-a doua reuniune a Compactului pentru Ucraina, găzduită de președintele SUA, Joe Biden, cu participarea președintelui Volodimir Zelenski și a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cu acest prilej, reprezentanții statelor participante au adoptat o declarație prin care au reconfirmat sprijinul comunității internaționale pentru Ucraina, în principal din perspectiva susținerii procesului de redresare economică și reconstrucție.

Tot miercuri, oficialul român a participat la reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale pe tema creșterii nivelului mării și a amenințărilor existențiale asociate. În cadrul intervenției, a făcut apel la cooperare și solidaritate pentru gestionarea acestui fenomen, cu implicații directe asupra dimensiunii umanitare, securității și bunăstării, potrivit MAE.

Ce se întâmplă în Afganistan

Luna trecută, talibanii au adoptat o nouă lege privind „viciul și virtutea”, care interzice femeilor să vorbească în public. Conform legii, femeile pot fi pedepsite și dacă sunt auzite cântând sau citind cu voce tare în casele lor.

Legea a fost aprobată de liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, și va fi pusă în aplicare de Ministerul pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor.

De la preluarea puterii în august 2021, talibanii au redus la zero progresele înregistrate în ultimele două decenii în ceea ce privește drepturile femeilor.

Ei au alungat femeile și fetele din aproape toate domeniile vieții publice.

Fetelor li s-a interzis să meargă la școală dincolo de clasa a șasea, iar femeilor li s-a interzis accesul la locurile de muncă locale și la organizațiile neguvernamentale. Talibanii au ordonat închiderea saloanelor de înfrumusețare și au interzis femeilor să meargă la săli de sport și în parcuri. De asemenea, femeile nu pot ieși în oraș fără un tutore de sex masculin. 



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img