octombrie12 , 2024

FCSB a debutat în Europa League cu o victorie spectaculoasă pe Arena Națională. Locul ocupat de campioana României în clasament

Related

Share


FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format al Europa League la fotbal. Astfel, după prima etapă, echipa patronată de Gigi Becali ocupă locul 2 în clasament.

Campioana României a făcut poate cel mai bun joc al său din acest sezon, câştigând prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (8), Marius Ştefănescu (32), Darius Olaru (58, 69), în timp ce golul balticilor a fost reuşit de Ziga Lipuscek (23).

FCSB a început în forţă şi şi-a creat două ocazii de gol în primele minute de joc. Miculescu (2) a şutat din unghi, dar Ondoa respins de sub transversală. La cornerul care a urmat, Edjouma a reluat cap pe lângă de la 6 metri (2).

Roş-albaştrii au deschis scorul în min. 8, când Bîrligea a trimis în plasă după o minge respinsă de Lipuscek, după ce tot Bîrligea recuperase mingea de la Ondoa. Pentru Bîrligea a fost primul gol marcat în tricoul echipei FCSB, notează Agerpres.

FCSB a avut şansa desprinderii, dar Olaru (12) a şutat în portarul camerunez Ondoa.

Oaspeţii şi-au creat prima şansă în min. 19, dar Târnovanu l-a blocat salvator pe Savalnieks. Prenga (21) a reluat peste poartă după un corner, din poziţie bună. Letonii au concretizat momentele bune, prin Lipuscek (23), cu un şut de la 12 metri, în urma unui corner.

Gazdele au revenit la cârma jocului, dar Bîrligea (31) a şutat pe lângă ţintă de la 20 metri. Un minut mai târziu (32), Ştefănescu a fost găsit în marginea careului de Chiricheş şi l-a învins pe Ondoa cu un şut de la 13 metri.

Până la pauză, oaspeţii l-au testat în două rânduri pe Târnovanu, dar goalkeeper-ul a respins şuturile lui Ikaunieks (35) şi Panic (36). FCSB a fost aproape de gol prin Ştefănescu (40), care a şutat din unghi, dar Ondoa a respins, după care Bîrligea a reluat în Miculescu.

FCSB a continuat să fie echipa mai bună şi după pauză, iar în min. 58 şi-a majorat avantajul: Tănase a combinat cu Olaru, care a tras sub transversală din unghi.

Tănase (63) a şutat peste poartă de la 20 de metri, iar Olaru a realizat dubla (69), cu un şut sub transversală, după o pasă deviată a lui Băluţă.

FCSB a controlat jocul în continuare, dar Rigas Futbola Skola a reuşit să îşi mai creeze două oportunităţi, însă Zelenkovs (81) a şutat imprecis la colţul scurt, iar Ikaunieks (82) a tras din unghi, dar Târnovanu a fost la post.

Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe PAOK Salonic (3 octombrie, în deplasare), Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

4-1 a fost scorul final şi FCSB a debutat cu dreptul în această fază din Europa League, ocupând locul 2 într-un clasament cu 36 de echipe, după prima etapă.

Primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte e golaverajul, iar la acest capitol doar Ajax e mai bună decât campioana României. 

Dacă ar rămâne pe poziția asta și după următoarele șapte meciuri, FCSB s-ar califica direct în prima rundă eliminatorie din Europa League. 

Amintim că locurile 1-8 se califică direct, iar locurile 9-24 dispută un baraj în dublă manșă, în urma căruia alte 8 echipe merg mai departe. Locurile 25-36 sunt eliminate complet din Europa.

clas 3
Foto: flashscore.ro
clas 2
Foto: flashscore.ro
clas 1
Foto: flashscore.ro

FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Chiricheş, Dawa, Radunovic – Lixandru, Edjouma (Şut 67) – Ştefănescu (Al. Băluţă 67), Olaru (D. Popa 84), Miculescu (Fl. Tănase 46) – Bîrligea (Oct. Popescu 76).
Antrenor: Elias Charalambous

RFS RIGA: Ondoa – Savalnieks (Ndjiki 46), Prenga (Rasid Njie 70), Balodis, Lipuscek – Marhiev (Silagadze 70), Panic – Odisharia (Stuglis 84), Ikaunieks, Zelenkovs – Kouadio (Osuagwu 70).
Antrenor: Viktors Morozs

Cartonaşe galbene: Chiricheş 89

Arbitri: Ricardo de Burgos Bengoetxea – Iker De Francisco, Alfredo Rodriguez Moreno – Javier Alberola Rojas (toţi din Spania)
Arbitri VAR: Cesar Soto Grado – Valentin Gomez (ambii din Spania)

Editor : Liviu Cojan



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img