octombrie11 , 2024

920 milioane de dolari pentru achiziții militare. România a luat un împrumut de la SUA

Related

Share



stiri romania

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la ceremonia de semnare a Acordului privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii, că accesul României la o finanţare semnificativă de 920 de milioane de dolari din partea SUA reprezintă un argument puternic al încrederii şi statutului de care ţara noastră se bucură în relaţia cu aliatul nostru strategic.

Acrodul a fost semnat miercuri la Guvern în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ambasadorului SUA în România, Kathleen Kavalec.

„Vom dezvolta noi capacităţi de producţie în România, vom crea locuri de muncă pentru români şi vom redeveni relevanţi în ceea ce priveşte producţia de echipamente militare la nivel regional.

920 milioane de dolari pentru achiziții militare. România a luat un împrumut de la SUA

În acelaşi timp, vom avea acces la tehnică militară de cel mai înalt nivel, care ne va ajuta să lucrăm împreună cu SUA şi aliaţii noştri din NATO pentru consolidarea apărării colective”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Citește și: SUA vor livra României 54 de tancuri Abrams pentru 2,5 miliarde $

Şeful Executivului a precizat că în viziunea Guvernului pe care îl conduce, acest acord este doar prima etapă din viitoarele proiecte pe care le vor dezvolta împreună. 
 
„Vom propune şi alte proiecte strategice pentru industria de apărare a României, pe care ministerele de linie le au în fază avansată de studiu, astfel încât să ajungem la o finanţare de peste 2 miliarde dolari prin intermediul aceluiaşi mecanism financiar”, a completat premierul.  
 
Ciolacu a mai spus că „România se alătură astăzi unui club foarte restrâns de state partenere cheie ale SUA, care au beneficiat până acum de acest program dezvoltat prin Fondul pentru Finanţare al Statelor Unite ale Americii”. 
 
„Mă bucur că vom folosi aceşti bani atât pentru a consolida capacitatea de apărare a României, prin dotarea cu tehnică modernă a Forţelor Armate Române, cât şi pentru a dezvolta industria locală de apărare”, a completat şeful Executivului, arătând că sunt două direcţii absolut esenţiale pe care România trebuie să se concentreze în perioada următoare.

Citește și: Tancuri ucrainene au trecut Niprul. Întăresc avanposturile cucerite de pușcașii marini 
„Îi mulţumesc domnului Michael Miller – directorul Agenţiei SUA de Cooperare pentru Securitate şi Apărare, pentru tot sprijinul de care a dat dovadă în acest proces, dar în mod special aş dori să o felicit pe doamna Ambasador Kavalec şi întreaga echipă a ambasadei SUA la Bucureşti pentru implicarea în realizarea acestui proiect.

Vă asigur că România va continua să fie un partener deschis şi determinat să contribuie la întărirea relaţiei dintre ţările noastre, pe toate subiectele de interes comun”, a spus premierul în final. 





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img