Acest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie, în special pentru culturile prăşitoare, în prezent înregistrându-se secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
“Avem secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, dar cele mai afectate zone în care deficitul de apă este unul extrem sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi estul Moldovei, vestul Banatului şi al Crişanei. Culturile cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui. Putem spune că din cele aproape 11 luni, de la 1 septembrie 2023, când a început anul agricol curent şi până când se termină la 31 august 2024, şapte luni cantităţile de precipitaţii au fost deficitare şi trei luni la rând, din mai, iunie şi iulie, vorbim în medie de cantităţi sub normele lunare. Deci, va fi unul dintre cei mai secetoşi ani agricoli, în special pentru culturile prăşitoare“, a precizat Elena Mateescu pentru Agerpres.
Ea a menţionat că specialiştii ANM publică frecvent prognoze agrometeorologice, dar analizează şi intensitatea stresului termic caracterizat pentru…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com