Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând din data de 10 iunie, invocând modificarea cerinţelor băncilor corespondente, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Sediu al băncii Raiffeisen din RusiaFoto: DreamsTime / Stanislav Okulov
Anterior, o sursă a dezvăluit pentru Reuters că banca austriacă, criticată pentru că derulează în continuare operaţiuni în Rusia la mai bine de doi ani după începerea invaziei din Ucraina, a fost avertizată în scris de către Trezoreria americană că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi restricţionat.
Subsidiara din Rusia a RBI a precizat miercuri că transferurile iniţiate (outgoing) în dolari vor fi oprite din 10 iunie, iar această modificare îi va afecta pe toţi clienţii băncii.
„Nu există restricţii cu privire la plăţile primite (incoming) în dolari. De asemenea, restricţiile nu se aplică altor valute”, a informat subsidiara într-un comunicat de presă. Plăţile efectuate până vineri, 7 iunie, la ora locală 16:00 (13:00 GMT) vor fi efectuate, a adăugat banca.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “economie.hotnews.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com