martie23 , 2025

„Nu Va Funcționa în țara Noastră”. Circa 200 De ONG-uri Din Georgia Sfidează „legea Rusă”

Related

Share


„Legea rusă nu va funcţiona în ţara noastră şi va rămâne o simplă bucată de hârtie căreia nimeni nu i se va supune”, au declarat miercuri aproape 200 de ONG-uri într-o declaraţie comună prin care sfidează guvernul.

Legea, criticată ca având potenţial de a limita libertatea şi denunţată de Occident, divizează profund societatea georgiană. De la începutul lunii aprilie, manifestaţiile opozanţilor legii au avut loc zilnic, reunind în mai multe rânduri zeci de mii de persoane.

Inspirat, potrivit opoziţiei, de o lege rusă utilizată de Kremlin pentru a reprima disidenţii, textul impune ONG-urilor şi mass-media care primesc cel puţin 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine” şi să se supună unui control administrativ strict.

Partidul de guvernământ „Visul Georgian”, care insistă asupra faptului că această legislaţie este menită doar să garanteze o mai mare „transparenţă”, a obţinut marţi adoptarea definitivă a textului prin vot în Parlament, trecând peste veto-ul preşedintei proeuropene Salome Zurabișvili.

Miza legii adoptate de „Visul Georgian”

Mai multe organizaţii, printre care filiala georgiană a Transparency International, au declarat pentru France Presse că se aşteaptă ca activele lor să fie îngheţate şi activitatea lor să fie îngreunată odată cu intrarea în vigoare a legii.

REPORTAJ | Pulsul campaniei în comuna din Mehedinți unde doi foști soți candidează la primărie: „Să mai conducă și muierile! Că poate mai țin și cu muierile! Că oamenii nu țin decât cu oamenii!”

Recomandări

REPORTAJ | Pulsul campaniei în comuna din Mehedinți unde doi foști soți candidează la primărie: „Să mai conducă și muierile! Că poate mai țin și cu muierile! Că oamenii nu țin decât cu oamenii!”

În declaraţia lor de miercuri, ONG-urile au afirmat în special că legea „pune în pericol monitorizarea alegerilor parlamentare” prevăzute să aibă loc în octombrie în Georgia. „Dar noi, organizaţiile civile georgiene, promitem să apărăm alegerile şi vocea fiecărui alegător”, au spus aceste organizaţii.

„Visul Georgian creează un sistem de guvernare fără presă critică sau grupuri civile capabile să se exprime împotriva regresului democratic în general şi a încălcărilor electorale în special”, a explicat Eka Gigauri, director executiv al Transparency International Georgia.

În opinia sa, „acest act legislativ rău intenţionat trebuie abrogat imediat, deoarece încalcă în mod direct dreptul la libertatea de asociere”. De asemenea, ea a făcut apel la autorităţi să pună capăt „campaniei de intimidare şi violenţă împotriva societăţii civile georgiene”.

Amenințări

În timp ce legea îşi croia drum prin parlament, zeci de angajaţi ai unor ONG-uri importante au afirmat că au fost ţinta unor apeluri telefonice şi afişe jignitoare. De asemenea, mai multe personalităţi din opoziţie au afirmat că au fost atacate de agresori necunoscuţi, pe care i-au acuzat că au legături cu partidul de guvernământ.

Cauza morții Raisei, fetiţa de doi ani găsită fără viață într-o râpă, a fost stabilită. Principalul suspect, reținut

Recomandări

Cauza morții Raisei, fetiţa de doi ani găsită fără viață într-o râpă, a fost stabilită. Principalul suspect, reținut

Nona Kurdovanidze, preşedinta grupului pentru drepturi GYLA, cu sediul la Tbilisi, a declarat că „legea este neconstituţională şi stigmatizează ONG-urile”. De asemenea, „este inacceptabil să ne supunem unei legi care, aşa cum a spus Bruxelles-ul, este împotriva parcursului european al Georgiei”, a declarat ea pentru France-Presse.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat marţi că „regretă profund” adoptarea finală a legii, cerând ţării din Caucaz să „revină ferm pe calea UE”.

Washingtonul, prin intermediul unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a „condamnat”, de asemenea, un vot care a ignorat „aspiraţiile euro-atlantice ale poporului georgian”.

Deşi Georgia este, din decembrie 2023, candidat oficial la aderarea la UE, iar Visul Georgian susţine la nivel oficial obiectivul înscris în Constituţie de a face parte într-o zi din UE şi NATO, acest partid, aflat la putere din 2012, se dedă de fapt unor măsuri care, în opinia criticilor săi, apropie ţara de Moscova.

Marţi, mii de persoane au ieşit pe străzile din Tbilisi pentru a protesta în faţa parlamentului, aşa cum au făcut-o şi cu multe alte ocazii în săptămânile precedente.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări într-un timp record și a fost desemnat un adevărat succes

FANATIK.RO

Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări într-un timp record și a fost desemnat un adevărat succes

Cum arată echipamentul României pentru Jocurile Olimpice. Dana Budeanu a răbufnit: "Sportivii pleacă în niște mușamale luate de pe tarabă"

Viva.ro

Cum arată echipamentul României pentru Jocurile Olimpice. Dana Budeanu a răbufnit: “Sportivii pleacă în niște mușamale luate de pe tarabă”

Concurenții Survivor, chef cu manele în Dominicană, înainte de finală. Relu Pănescu a dansat pe mese. Imaginile video sunt virale

Libertateapentrufemei.ro

Concurenții Survivor, chef cu manele în Dominicană, înainte de finală. Relu Pănescu a dansat pe mese. Imaginile video sunt virale

Imagini de neînțeles în București. Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată. Pe cine escortau

GSP.RO

Imagini de neînțeles în București. Gardă de onoare, antemergătoare BMW și circulație blocată. Pe cine escortau

Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro. E complet mobilat și utilat și are și două balcoane

FANATIK.RO

Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro. E complet mobilat și utilat și are și două balcoane

Explozie în Fetești. Un bărbat a murit în timp ce construia o bombă în casă

Știrileprotv.ro

Explozie în Fetești. Un bărbat a murit în timp ce construia o bombă în casă

Cum arată extravagantul apartament în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO

Unica.ro

Cum arată extravagantul apartament în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! ‘Plătesc 1.300 de euro pe lună!’ FOTO

Anunţ major despre apariţia stadionului nou de 25.000 de locuri din Bucureşti! "Macheta arată foarte frumos. Se va da o Hotărâre de Guvern"

Orangesport.ro

Anunţ major despre apariţia stadionului nou de 25.000 de locuri din Bucureşti! “Macheta arată foarte frumos. Se va da o Hotărâre de Guvern”

Raisa, surprinsă de camere cum intră în camera verişorului şi nu mai iese de acolo. Necropsia arată că a murit în chinuri

Observatornews.ro

Raisa, surprinsă de camere cum intră în camera verişorului şi nu mai iese de acolo. Necropsia arată că a murit în chinuri

Horoscop 30 mai 2024. Capricornii simt nevoia să se concentreze pe muncă, să se ocupe de starea lor de sănătate și de bunăstarea lor generală

HOROSCOP

Horoscop 30 mai 2024. Capricornii simt nevoia să se concentreze pe muncă, să se ocupe de starea lor de sănătate și de bunăstarea lor generală



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img