februarie18 , 2025

Bloomberg: Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, va obţine un nou mandat la șefia BNR

Related

Share



stiri romania

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, scrie Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Mugur Isărescu a preluat conducerea Băncii Naţionale a României în 1990, la mai puţin de un an de la colapsul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, şi şi-a exercitat mandatul peste trei decenii, exceptând perioada de un an în care a fost premier, între 1999 şi 2000.

În vârstă de 74 de ani, Isărescu beneficiază de sprijinul celor mai mari partide din parlament pentru a rămâne în funcţie încă un mandat. Votul privind cei nouă membri ai comitetului care stabileşte dobânzile va avea loc după alegerile locale şi cele pentru Parlamentul European din 9 iunie, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Luna aceasta, Isărescu a fost aproape de a-şi confirma candidatura pentru al optulea mandat, deşi a spus că va accepta dacă are sprijinul parlamentului. Guvernatorul se confruntă cu cea mai ridicată…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img