iulie23 , 2024

Descinderi DNA la Consiliul Județean Călărași. Ar fi vizat președintele CJ, social-democratul Vasile Iliuță (surse)

Related

Share



stiri romania

Procurorii DNA fac percheziții, joi, la mai multe instituții din Călărași, printre care și Consiliul Județean. Potrivit unor surse Digi24, ar fi vizat președintele CJ, social-democratul Vasile Iliuță.

Procurorii fac percheziții în biroul conducerii CJ Călărași, la DGASPC Călărași și la spitalul din localitate.

Anchetatorii verifică documente legate de contracte de achiziții derulate de CJ și de instituțiile subordonate. Sunt suspiciuni de corupție verificate de procurorii DNA Constanța, care au cerut predarea acestor documente. 

Vizat ar fi președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, potrivit surselor Digi24.

Ancheta vizează momentan fapte de coruptie, nu sunt persoane puse sub acuzare. 

În 2021, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj tot într-un dosar al DNA. Procurorii DNA l-au acuzat pe Vasile Iliuță că, în perioada martie – iulie 2019, în calitatea de președinte CJ Călărași, „și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași. Concret, el nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau. 

Editor : G.M.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img