iulie23 , 2024

Comisia Europeană „urechează” Guvernul: Reformele PNRR, întârziate. România pierde miliarde €

Related

Share


România mai are la dispoziție un timp foarte scurt pentru a-și atinge jaloanele și țintele asumate pentru a lua banii prevăzuți în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, orice jalon şi ţintă care nu au fost realizate până în august 2026 se vor transpune în pierdere pentru România şi România poate chiar returna anumite fonduri, a atras atenția Celine Gauer, director general SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene.

Comisia Europeană „urechează” Guvernul: Reformele PNRR, întârziate. România pierde miliarde €

„România, la fel ca şi celelalte ţări, arată că redresarea a funcţionat bine, rapid, un aspect pozitiv. Planul, dacă ne uităm, abordează toate provocările principale pentru ţară.

Planul, concepţia planului a fost foarte bună. Însă ce vedem acum şi acesta este principalul meu mesaj, în această dimineaţă, suntem la o răscruce.

Citește și: Peisaj dezolant și șantier aproape pustiu pe A3 Nădăşelu-Zimbor-Poarta. Se riscă banii din PNRR

2024 este un an absolut esenţial pentru ţară. Un an care va stabili…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img