februarie13 , 2025

Nicușor Dan: Programa la matematică este prea încărcată. Materia trebuie predată cu exemple care se pot aplica în viața reală

Related

Share



stiri romania

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, în emisiunea Jurnalul de seară, la Digi24, în contextul simulărilor la examenul de Bacalaureat 2024, că programa la matematică este prea încărcată și că materia ar trebui predată cu exemple care se aplică în viața reală. Edilul a rezolvat exercițiile de la simularea la Matematică de la BAC și a spus că doar câteva dintre ele au fost „oarecum dificile”.

„N-a fost greu subiectul, a fost relativ greu în care s-au testat foarte multe noțiuni – logaritm zecimal, funcții derivate. Exerciții de diferite grade de dificultate care să facă diferența între elevi. Au fost vreo două-trei subiecte care erau oarecum dificile. N-am spus că am greșit am spus că atunci când am citit mi s-a părut evident, când m-am apucat nu mai era atât de evident și apoi am rezolvat-o în câteva minute”, a declarat edilul.

Nicușor Dan susține că programa la matematică este prea încărcată și ar trebui să aibă acele exemple în care ea se aplică în viața reală. El mai spune că nivelul la matematică în lume scade. 

„Aș zice că e un fenomen global, întâmplător am auzit că nivelul de matematică în lume scade. În opinia mea, sunt pur spectator în chestiunea asta, cred că școala românească păcătuiește prin faptul că nu e stimulată judecata la copii și se merge în…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img