aprilie20 , 2025

Ligia Deca verifică prin sondaj dacă se aplică procedurile în caz de violenţă în şcoli

Related

Share



stiri romania

Ligia Deca spune că din toamna anului 2023, România are, pentru prima dată, Procedura privind managementul cazurilor de violenţă în mediul şcolar.

„A fost un pas important pentru a creşte siguranţa tuturor în spaţiul educaţional, reprezentând o direcţie prioritară pentru mine. Fiecare elev, fiecare părinte şi fiecare cadru didactic trebuie să ştie exact ce este de făcut atunci când se confruntă cu o formă de agresiune, indiferent de natura ei. De aceea, am dispus inspectoratelor şcolare judeţene să întreprindă o serie de demersuri în perioada imediat următoare”, spune Deca, pe pagina sa de Facebook.

Între măsuri se numără: verificarea prin sondaj a modului de aplicare, în unităţile de învăţământ, a Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă; realizarea unor sesiuni suplimentare de formare a directorilor privind aplicarea Procedurii de management al cazurilor de violenţă; afişarea materialelor de informare pe care Ministerul Educaţiei le-a pus, încă din toamnă, la dispoziţia şcolilor, în fiecare unitate de învăţământ, într-un loc vizibil.

„Siguranţa în spaţiul şcolii este permanent în atenţia noastră şi depinde de implicarea responsabilă a tuturor autorităţilor care au atribuţii partajate în acest sens. Cu toţii trebuie să acţionăm atât pentru a preveni violenţa, cât şi pentru a soluţiona situaţiile semnalate de unităţile de învăţământ”, mai spune ministrul Educaţiei.

Mai mulţi părinţi s-au adunat luni în faţa Şcolii Nicolae Titulescu, din Sectorul 1 al Capitalei, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că un elev din clasele primare a fost violat de două ori în toaletă, de către colegi mai mari. Băieţelul violat are acum 10 ani, iar la prima agresiune ar fi avut doar 8 ani.

Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu au fi fost informate despre niciuna dintre cele două situaţii.

Ministrul Ligia Deca a trimis marţi dimineaţă Corpul de Control al Ministerului Educaţiei la Şcoala Nicolae Titulescu din Capitală, dar şi la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Ea a spus că a aflat despre caz din presă. Directoarea şcolii a demisionat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img