Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi seară, la Gala CONAF- ”Women in Economy”, că firmele cu acţionarat exclusiv feminin sunt semnificativ mai profitabile decât cele în care sunt acţionari doar bărbaţii, chiar dacă cifra de afaceri este mai mică.
Marcel Ciolacu: „Firmele cu acţionarat exclusiv feminin sunt semnificativ mai profitabile”
Ciolacu a afirmat că femeile sunt ”adevărata mină de aur a economiei românesşti” şi le-a cerut femeilor să-şi facă singure loc la masa deciziilor, dacă nu sunt invitate. De asemenea, premierul a făcut apel la egalitate de şanse şi gen, cerând ca acestea să devină realităţi, nu deziderate.
Premierul Marcel Ciolacu, prezent, marţi seară, la Gala CONAF- ”Women in Economy”, şi-a început discursul mulţumind Maiei Sandu, prezentă în sală:
Citește și: Ce pot să facă românii dacă au avut parte de acest fapt la locul de muncă? S-a modificat legea
”Aş începe şi eu să-i mulţumesc unei doamne speciale, cu adevărat o doamnă dârză, puternică care-şi apărăr poporul supus unui război nu armat, unui război hibrid. Da, doamna preşedinte Maia Sandu, sunteţi cea mai dârză femeie pe care am cunoscut-o, cum este şi normal după mama mea”.
Premierul s-a referit apoi la femeile din economie.
”Conform ultimului studiu realizat în România firmele cu acţionarat exclusiv feminim sunt semnificativ mai profitabile decât cele în care sunt acţionari doar bărbaţii. E drept, cu cifre de afaceri mai mici, dar au o rată a profitului aproape dublă faţă de companiile deţinite de bărbaţi (…) Am să vb şi cu ministrul Boloş, ANAF nu are ce căuta la aceste companii”, a mai declarat premierul.
Marcel Ciolacu consideră că, dacă ar fi mai multe femei în economie, ”ţara noastră ar avea şansa să producă cea mai mare creştere econoică din economică”.
”În această seară am şansa de a fi alături de adevărata mină de aur a economiei româneşti”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Citește și: Președintele PPE, la București: „România trebuie să pună oameni competenţi în Parlamentul European”
Premierul a afirmat că la toate consultările pe care le va avea cu reprezentanţii mediului de afaceri va cere ca femeile să fie reprezentate în proporţie de 50%.
Marcel Ciolacu a făcut apel la egalitate între femei şi bărbaţi.
”Ştiu când am luat decizia corectă, împreună cu preşedintele Niciae Ciucă, ca în fruntea listei de la europarlamentare a PSD şi PNL să fie o femeie cu o carieră solidă construită în afara lumii politice.
Chiar dacă sunt cu siguranţă mulţi cărora li se va părea un moft, eu cred cu tărie că este un semnal important pentru România, un pas concret pentru viitor, în care egalitatea de gen şi de şanse să nu mai fie deziderate ci realităţi”, a mai declarat premierul, potrivit news.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/