Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este prăznuit la data de 17 februarie în Calendarul ortodox. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este între sfinții cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2024, pentru data de 17 februarie.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron (foto: doxologia.ro)
Calendar ortodox 2024, 17 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron
Când împărații Maximian și Maxim au instituit teroarea asupra celor ce credeau în Hristos era mare frică și nevoință. Cei care erau mai tari la suflet se duceau și mărturiseau cu îndrăzneală și apoi mureau în cumplite chinuri. Alții, de frică, se lepădau de Hristos și se duceau și se închinau idolilor pierzându-și astfel sufletul. Pe calea de mijloc erau unii care fugeau și se ascundeau în locuri pustii în care mâna autoritarilor tirani nu putea să-i ajungă iar alții erau creștini în ascuns prezentându-se elini cu fățărnicie. Dintre aceștia din urmă făcea parte și Teodor, creștin din neam în neam, care se temea să-și mărturisească credința te frica chinurilor la care ar fi fost supus dar se gândea că nu este încă voia Domnului ca el să mărturisească.
Teodor făcea parte dintr-o legiune de elită a armatei imperiale formată din 893 de ostași ce purta numele de “Mărgăriti” ce se tâlcuia tari și puternici. Legiunea era condusă de generalul Vringa și acesta le-a da poruncă să meargă împreună cu el în părțile Răsăritului unde într-o pădure își făcuse sălaș un balaur înfricoșător. Pentru a înțelege care este voia lui Dumnezeu, Teodor s-a dus de unul singur să-l caute pe balaur și când l-a găsit și-a făcut semnul cruci și l-a omorât, apoi s-a întors la…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “click.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii