mai20 , 2024

Putin spune că a discutat despre aderarea Rusiei la NATO

Related

Share



stiri romania

Liderul rus a spus că într-o întâlnire la Kremlin cu preşedintele american Bill Clinton, aflat la final de mandat, l-a întrebat: “Credeţi că dacă Rusia ar cere să adere la NATO, acest lucru s-ar întâmpla?”.

Putin spune că i s-a răspuns: “Ştiţi, este interesant. Cred că”.

Preşedintele rus a precizat apoi că atunci când cei doi lideri s-au întâlnit la cină mai târziu în cursul serii, Clinton i-a spus: “Ştiţi, am vorbit cu echipa mea, nu, nu este posibil acum”.

“Îl puteţi întreba. Cred că se va uita la interviul nostru, va confirma”, i-a spus Putin lui Carlson.

Presat de Tucker Carlson să spună dacă ar fi aderat la NATO( n.r dacă Clinton ar fi spus da), Putin a declarat: “Dacă ar fi spus da, procesul de apropiere ar fi început şi, în cele din urmă, s-ar fi putut întâmpla dacă am fi văzut o dorinţă sinceră din partea partenerilor noştri. Dar nu s-a întâmplat”.

De asemenea, Putin a vorbit despre nemulţumirea sa faţă de extinderea NATO spre est.

“Promisiunea a fost că NATO nu se va extinde spre est. Dar s-a întâmplat de cinci ori. Au fost cinci valuri de expansiune. Am tolerat toate acestea. Am încercat să-i convingem. Le spuneam: vă rugăm să nu o faceţi”, a adăugat preşedintele rus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img