martie8 , 2026

Impunătoarea colonadă a Bazilicii lui Traian renaşte la Roma » Istorie

Related

Share


Impunătoarea colonadă a Bazilicii lui Traian din Roma, situată în forumul dedicat acestui împărat roman, la mică distanţă de Colosseum, a fost restaurată parţial datorită unui oligarh rus care este vizat în prezent de sancţiunile occidentale, informează AFP.

În timp ce majoritatea lucrărilor întreprinse la Roma pentru dezgroparea ruinelor antice îi obligă pe turişti să se aplece, reconstrucţia colonadei corintice pe două niveluri îi invită să privească spre cer, la o înălţime de peste 23 de metri.

„Dacă vizitatorii nu percep înălţimea monumentelor, nu înţeleg semnificaţia arhitecturii”, a declarat pentru AFP Claudio Parisi Presicce, curatorul-şef al patrimoniului cultural al Romei, cu ocazia unui tur al sitului.

Bazilica Ulpia – o clădire fără vocaţie religioasă la acea vreme – este piesa centrală a Forumului lui Traian, cel mai mare şi totodată ultimul dintre forumurile imperiale, numit după Marcus Ulpius Traianus, împărat al Imperiului Roman între anii 98 d.Hr. şi 117 d.Hr.

Inaugurată în secolul al II-lea d.Hr., bazilica s-a prăbuşit în mare parte în perioada Evului Mediu, dar a fost scoasă la lumină prin săpături arheologice la începutul secolului al XIX-lea şi în anii 1930.

Actualul proiect, care a început în 2021, a permis identificarea a trei coloane de marmură verde care fuseseră lăsate „într-un colţ” timp de aproape un secol, fără nicio legătură cu fundaţiile lor, a explicat Claudio Parisi Presicce.

Binefăcător sancţionat

Proiectul a fost finanţat printr-o donaţie de 1,5 milioane de euro în 2015 din partea oligarhului rus de origine uzbecă Alisher Usmanov.

El a fost sancţionat de Uniunea Europeană şi de Statele Unite după ce Rusia a invadat Ucraina la începutul anului 2022, fiind acuzat de Trezoreria americană că este un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Anul trecut, Forbes a estimat averea sa la 14,4 miliarde de dolari, acumulată prin afaceri în industria metalurgică şi minieră.

Numit „Cel mai generos donator” în lista Sunday Times a filantropilor bogaţi în 2021, după ce a donat 4,2 miliarde de dolari în scopuri caritabile în ultimii 20 de ani, Alisher Usmanov este un…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img