Un polițist din Vrancea e cercetat de procurorii DIICOT după ce a furat și distrus sistemele GPS de pe trei mașini ale poliției, pentru a nu mai fi urmărit, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, conform Agerpres.
„La data de 15 ianuarie, s-a constatat lipsa a trei sisteme GPS montate pe autospeciale aparţinând IPJ Vrancea, sisteme care sunt operaţionale din luna noiembrie 2023. Imediat, a fost solicitată intervenţia firmei care asigură mentenanţa, existând bănuiala că s-ar fi intervenit la sistemele montate. Astfel, trei dispozitive GPS nu au mai fost identificate fizic pe autospeciale, asupra unuia existând bănuiala că s-ar fi intervenit neautorizat. Din primele verificări efectuate, rezultă faptul că întreruperea comunicaţiilor ar fi fost efectuată pe timpul executării serviciilor de către acelaşi agent de poliţie”, a precizat IPJ Vrancea.
În cauză a fost sesizată unitatea de parchet competentă, respectiv DIICOT Vrancea, fiind dispusă cercetarea disciplinară a poliţistului prin structura specializată, respectiv Compartimentul Control Intern.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Ziarul de Vrancea că agentul ar fi fost dat pe mâna procurorilor chiar de către şefii lui, care au constatat că sistemele de monitorizare GPS montate pe mai multe maşini de poliţie, erau ori distruse ori nu mai erau. Agentul este angajat la ordine publică la Poliţia Municipiului Focşani.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, poliţistul ar mai fi cercetat şi într-un alt dosar penal, după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier. IPJ Vrancea a transmis că se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea şi că, indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.
Editor : M.L.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/