octombrie12 , 2024

Probleme la o firmă de curierat după ce Inteligența artificială a început să înjure clienții

Related

Share



stiri romania

Probleme la o firmă de curierat după ce Inteligența artificială a început să înjure clienții. Ce s-a întâmplat cu sistemul IA și cum au reacționat reprezentanții firmei?

IA a început să înjure clienții

O firmă de curierat din Marea Britanie a dezactivat funcţia de inteligenţă artificială din sistemele sale de chat, după ce un utilizator frustrat a determinat sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei.

“A fost odată un chatbot numit DPD / Inutil în ajutor a oferi”, a scris robotul după ce Ashley Beauchamp a renunţat să mai încerce să-l convingă să-i dea un număr de telefon pentru serviciul cu clienţii şi i-a cerut în schimb să scrie un poem despre serviciile proaste de chatbot.

Citește și: Cum vor fi afectate aproape 40% dintre locurile de muncă de AI

“DPD a fost o pierdere de timp / Cel mai mare coşmar al unui client”, a continuat chatbotul înainte de a concepe următorul final: “Într-o zi, DPD a fost în sfârşit închis şi nimeni n-a mai fost trist. / În sfârşit puteau primi ajutorul ştiut / De la o persoană reală, care ştia ce e de făcut”.

Beauchamp, pianist şi dirijor, a postat joi pe X conversaţia sa cu robotul, iar de atunci a fost vizualizată de peste 1,3 milioane de ori.

El a explicat că iniţial, după ce nu a reuşit să obţină informaţii despre situaţia unui colet, i-a cerut robotului să-i spună o glumă, iar după ce acesta i-a îndeplinit dorinţa, i-a cerut să compună o poezie despre eşecurile serviciului automatizat de asistenţă clienţi. De asemenea, a încurajat robotul să înjure.

Beauchamp a declarat pentru postul de televiziune ITV că încă nu a primit coletul.

“Cred că s-ar putea să îl ţină ostatic acum. Nu i-aş învinovăţi”, a spus el cu umor. “Asta este în totalitate din vina mea”, a adăugat el.

Citește și: VIDEO S-a lansat Samsung S24 cu funcții AI și traducere în timp real. Cât va costa în România?

DPD UK a declarat că a folosit cu succes un element de inteligenţă artificială în cadrul sistemului său de chat timp de mai mulţi ani, alături de serviciul său uman pentru clienţi, dar a apărut o eroare după o actualizare a sistemului. 

“Elementul AI a fost imediat dezactivat şi este în prezent în curs de actualizare”, a transmis compania într-un răspuns pentru ITV.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Termeni si conditii: https://www.acunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news/

spot_imgspot_img