Tottenham Hotspur, formație aflată pe locul 5 în Premier League, la doar 6 puncte în spatele liderului Liverpool, sparge banca pentru transferul lui Radu Drăgușin în această iarnă.
Un renumit jurnalist italian a dezvăluit la cât a crescut oferta uluitoare a londonezilor, după ce Fabrizio Romano a susținut că Tottenham ar fi dispusă să plătească 23 de milioane de euro.
Tottenham sparge banca pentru Radu Drăgușin! La cât a crescut oferta uluitoare
Negocierile dintre Tottenham și Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin continuă la intensitate maximă și șansele ca fundașul central să facă pasul la Londra în această iarnă sunt foarte mari.
Pe parcursul ultimelor săptămâni, Tottenham a fost cea mai insistentă în privința lui Drăgușin, deși stoperul în vârstă de 21 de ani este dorit și de alte cluburi importante, precum Newcastle sau Napoli.
De altfel, Fabrizio Romano a confirmat că Radu Drăgușin are o înțelegere cu Tottenham în privința contractului, iar în acest moment negocierile se poartă exclusiv între cele două cluburi.
În privința acestor discuții, tot Fabrizio Romano a dezvăluit că oferta propusă de Tottenham celor de la Genoa s-a ridicat la 23 de milioane de euro. Aceasta a fost refuzată, însă italianul a transmis că negocierile continuă:
Genoa și…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.prosport.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii