decembrie3 , 2024

Paşi înainte pentru susţinerea producţiei…

Related

Share


PENNY România, unul dintre cei mai activi retaileri din România, adoptă măsuri concrete pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător şi la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor din care face parte. Compania este conştientă de responsabilitatea sa în comunitate, iar în acest sens, dezvoltă şi implementează o serie de iniţiative şi campanii pentru a atinge obiectivele propuse sub trei direcţii strategice: Sortiment sustenabil | Energie, climă şi resurse | Angajaţi şi societate.


Cu o reţea formată din 360 de magazine la nivel naţional şi o echipă formată din peste 6.500 de colegi, PENNY este un retailer de încredere pentru milioane de clienţi care vor să-şi găsească rapid produsele preferate la preţuri avantajoase. În acelaşi timp, retailerul crede în potenţialul României şi contribuie activ la dezvoltarea economică a ţării.

Consumatorii îşi doresc produse româneşti

PENNY analizează în mod constant tendinţele de consum şi nevoile consumatorilor, pentru a şti cu exactitate care sunt cele mai căutate categorii şi cele mai dorite produse care trebuie să se regăsească în permanenţă pe rafturile magazinelor.

Astfel, compania a înţeles nevoia clienţilor de a pune în coşul de cumpărături cât mai multe produse din surse locale, proaspete şi de bună calitate.

Preferinţele românilor reprezintă principalul factor pentru care PENNY România şi-a stabilit în anul 2020 obiectivul 3RO, prin care îşi propune ca un procent tot mai mare din sortimentul aflat la vânzare în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal provenit din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în ţară şi să fie procesat şi ambalat în România.

3RO – o iniţiativă pentru dezvoltarea producţiei locale

În 2022, PENNY a făcut primul pas concret în atingerea obiectivului 3RO şi a lansat, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, iniţiativa 100 de idei de business pentru România.

Este un demers ambiţios, ce are la bază un ghid informativ, prin care PENNY încearcă să contribuie la dezvoltarea economiei locale prin cunoştinţele pe care le are despre nevoile românilor şi cererea de produse în magazine, cu intenţia de a aduce la aceeaşi masă autorităţi, parteneri şi furnizori care pot colabora pentru a creşte la raft numărul de produse care îndeplinesc criteriile 3RO. În paginile ghidului sunt enumerate 100 de idei de businessuri de care este nevoie în România pentru a creşte numărul de produse 3RO din mai multe categorii – de la produse alimentare, la cosmetice, detergenţi sau chiar materie primă.

Pornind de la ideile de business incluse în volum, au fost organizate şapte mese rotunde la care s-au reunit producători, autorităţi şi reprezentanţi PENNY, pentru a discuta ideile şi a găsi soluţii pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea businessurilor locale.

În acest moment, peste 800 de produse 3RO disponibile în magazinele PENNY sunt semnalizate la raft cu simbolul 3RO pentru ca toţi clienţii care îşi doresc produse 100% româneşti (realizate pe vertical în România) să le găsească cât mai uşor.

Concluziile obţinute în urma meselor rotunde şi în urma feedbackului primit de la partenerii PENNY şi de la consumatorii români au fost incluse în studiul “Strategii pentru echilibrarea balanţei comerciale a României prin stimularea şi susţinerea producţiei naţionale“, realizat de Academia de Studii Economice. Principala concluzie susţinută este aceea că o strategie naţională coerentă poate duce la acoperirea aproape completă a deficitului comercial generat de produsele alimentare procesate, dar şi de alte câteva categorii de bunuri de consum (de exemplu, cosmetice sau detergenţi, printre altele).

Proiectul 3RO continuă, dezvoltarea producţiei locale şi creşterea numărului de produse realizate integral în România fiind acţiuni de lungă durată. Prin 3RO, PENNY îşi doreşte să valorifice potenţialul de producţie românesc, acţionând cu responsabilitate faţă de oameni şi comunităţile cu care interacţionează.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.news.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img