Guvernul a aprobat, vineri, un ajutor financiar pentru industria cinematografică în valoare de peste 200 de milioane de euro. Actul normativ prevede mai multe condiţii, numărul total estimat de beneficiari ai schemei fiind de 150 de producători.
Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri procedura de gestionare şi verificare a proiectelor preluate, de încheiere a acordurilor de finanţare şi de efectuare a plăţilor aferente schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice de către Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.
Acest act normativ reprezintă ultimul pas necesar pentru finalizarea procedurii care va permite achitarea datoriilor statului faţă de producătorii care au aplicat cu succes la schema de sprijin pentru producţia de opere audiovizuale în anii anteriori, stimulând totodată investiţiile în acest domeniu, în perioada următoare.
„Programul de sprijin pentru industria cinematografică instituit în 2018 s-a derulat pe parcursul a trei ani, atrăgând un număr total de 138 de proiecte, dintre care au fost aprobate 86 de proiecte în valoare totală de 101 mil EUR, fără ca furnizorul să elaboreze o procedură pentru decontarea acestor proiecte. De fapt, până astăzi, România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu derulează un program de atragere a investiţiilor în domeniul producţiei de opere audiovizuale, deşi numeroşilor producători din statele europene şi din Statele Unite ale Americii şi-au exprimat intenţia de a produce în România, în anul 2024, filme şi seriale având bugete totale de peste 200 milioane euro.
Citește și Cel mai vechi cinematograf din ţară împlineşte 110 ani
Prin actul normativ adoptat astăzi, răspundem aşteptărilor legitime ale industriei cinematografice, din două puncte de vedere: în primul rând, prin onorarea obligaţiilor asumate de stat şi neachitate timp de aproape patru ani şi stimularea producţiilor audiovizuale, adică a investiţiilor realizate pe teritoriul României”, a transmis ministrul…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com