decembrie3 , 2024

Gălățeni care au mizat prea mult pe noroc la volan

Related

Share


Câțiva bărbați din județul Galați și-au pus în joc permisele de conducere și libertatea după ce s-au urcat la volan sub influența unor substanțe interzise, de genul drogurilor sau alcoolului. Unul dintre ei a fost prins tocmai în nordul județului, la Berheci, la primele ore ale dimineții.

Bărbatul de 42 de ani nu era băut, aveau să concluzioneze polițiștii, care au vrut totuși să afle dacă nu cumva șoferul consumase altceva care îi dădea o stare ”specială”. Aparatul de detectare a drogurilor a arătat un rezultat pozitiv la consumul de substanțe stupefiante, fapt care va trebui confirmat de rezultatele analizelor de laborator.

Tot la spital a ajuns un bărbat de aceeași vârstă, din Galați, oprit în trafic pe strada Traian. Acesta avea o alcoolemie de 0,54 la mie în aerul expirat și va trebui să dea explicații într-un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Este fapta pentru care va trebui să răspundă și un bărbat de 34 de ani din Tălpigi, dar la o scară mult mai ”mare”. Acesta a fost tras pe dreapta la Tecuci, polițiștii constatând nu doar că avea o alcoolemie de 0,92 la mie în aerul expirat, ci și că nu deținea carnet de conducere. Fiecare dintre aceste abateri i-ar putea aduce închisoare cuprinsă între unu și cinci ani.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.viata-libera.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img