Laura Simon și-a găsit sfârșitul, la doar 31 de ani, chiar în cabinetul în care lucra. Era un respectat medic veterinar din Petroșani. Pe internet, cei care i-au trecut pragul cabinetului, au spus numai cuvinte de laudă la adresa ei.
Cel care i-a devenit călău ar fi chiar fostul ei iubit. Acesta, spun surse din anchetă, a intrat în cabinetul său veterinar. După o scurtă ceartă, s-a năpustit asupra ei. Ar fi strangulat-o până când femeia și-a dat ultima suflare. Bărbatul s-a făcut apoi nevăzut. A ajuns în locuința sa și a încercat să se sinucidă. Surse din anchetă spun că ar fi dat drumul la gaze iar apoi ar fi încercat să își înfigă un cuțit în piept. A fost dus la spital cu răni minore, iar medicii l-au dat direct pe mâna polițiștilor.
Bărbatul a fost audiat până seara. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și au deschis un dosar penal pentru omor. El va ajunge în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com