mai19 , 2024

O șoferiță beată care a provocat un accident a scăpat de pedeapsă după ce a recunoscut că băuse

Related

Share



stiri romania

O șoferiță beată criță din Iași a fost achitată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului deoarece le-a spus polițiștilor că a băut, înainte ca aceștia să o informeze că legea îi dă dreptul să nu se autoincrimineze, scrie Ziarul de Iași.

”Organele de poliţie nu i-au adus la cunoştinţă inculpatei dreptul de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina, astfel cum acestea au fost conturate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, au arătat judecătorii.

Incidentul a avut loc în ultima zi a anului 2019, când polițiștii au fost alertați de un ieșean prin 112 că cineva, aparent băut, i-a lovit mașina în parcare. Polițiștii sosiți la fața locului au identificat-o pe șoferița vinovată, care le-a spus direct că a băut.

Astfel, aparatul Dräger a indicat inițial o valoare de 0,72‰ alcool pur în aerul expirat, iar analiza sângelui a stabilit ulterior o alcoolemie de 1,83‰. Ulterior, a mai băut 3-4 pahare de vin, până să coboare să mute mașina din parcare, moment în care a avut loc și tamponarea.

Aceasta a fost văzută de un martor

Un martor le-a spus polițiștilor că a văzut-o de la geam pe femeie clătinându-se în timp ce se îndrepta spre mașină, dar acesta nu a mai compărut și în instanță.

Elementul decisiv în analiza judecătorilor a fost însă faptul că poliţiştii o testaseră pe şoferiţă abia după ce aceasta le-a spus că băuse. Ei nu menţionaseră în procesul-verbal că ar fi perceput halenă alcoolică.

Timpul scurs din momentul ciocnirii din parcare până la testarea şoferiţei, interval în care aceasta băuse, nu făcea posibilă stabilirea alcoolemiei în momentul incidentului şi nici măcar a faptului că aceasta depăşea limita de 0,8‰, pentru a atrage răspunderea penală.

Citește și: Te poți urca la volan după cei ai băut un pahar cu vin fiert în Târgurile de Crăciun? Iată riscurile

„Aşadar, instanţa reţine că, în prezenta cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert şi nu sunt apte să întemeieze convingerea acesteia asupra preexistenţei vinovăţiei inculpatei”, au conchis magistraţii. Ei au decis achitarea şoferiţei din lipsă de probe.

Sentinţa nu este însă definitivă, ea fiind contestată de procurori în faţa Curţii de Apel.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

spot_imgspot_img