ianuarie25 , 2025

Putin A Semnat Decretul De Creștere Cu 15% A Numărului De Soldați Din Armata Rusă

Related

Share


Potrivit agenţiei TASS, care citează documentul postat vineri pe site-ul Kremlinului, decretul lui Vladimir Putin echivalează cu o creştere de aproape 170.000 de soldaţi. Potrivit decretului, armata va avea 2,2 milioane de membri, dintre care 1,32 milioane de soldaţi.

Decretul anterior, datând din august 2022, stabilea numărul planificat de membri ai armatei la două milioane, dintre care 1,15 milioane de soldaţi.

Imediat ce a fost anunţat decretul, Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat în care explică această creştere.

„Creşterea dimensiunii forţelor armate se datorează creşterii ameninţărilor la adresa ţării noastre, legate de desfăşurarea operaţiunii militare speciale (din Ucraina) şi de extinderea continuă a NATO”, se arată în comunicat.

„O consolidare a forţelor armate combinate ale Alianţei în apropierea frontierelor Rusiei şi desfăşurarea de mijloace suplimentare de apărare aeriană şi de arme de atac sunt în curs de desfăşurare”, a arătat Ministerul Apărării.

Cu toate acestea, ministerul a dat asigurări că această creştere a efectivelor se va realiza „în etape”, pe baza unor angajamente voluntare, şi că nu este prevăzută „nicio mobilizare (militară)”.

Care e adevărata Românie?

Recomandări

Care e adevărata Românie?

În septembrie 2022, confruntată cu dificultăţi grave pe front, Rusia a ordonat o mobilizare militară, obligând sute de mii de tineri să părăsească ţara pentru a evita recrutarea forţată şi dând naştere la nemulţumiri.

De atunci, linia frontului s-a stabilizat, iar autorităţile ruse favorizează recrutarea voluntară, promiţând salarii mari şi beneficii sociale celor care decid să se înroleze.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Singurele zodii care sunt binecuvântate toată viața. Au un succes garantat în orice fac, banii vin grămadă la ele

FANATIK.RO

Singurele zodii care sunt binecuvântate toată viața. Au un succes garantat în orice fac, banii vin grămadă la ele

Scandal după înmormântarea Ronei Hartner! Sora artistei, acuzații dure la adresa lui Rocco Sedano: ”A zis că vrea să fie alături de fiica lui, dar scopul lui este să o...”

Viva.ro

Scandal după înmormântarea Ronei Hartner! Sora artistei, acuzații dure la adresa lui Rocco Sedano: ”A zis că vrea să fie alături de fiica lui, dar scopul lui este să o…”

Anca Țurcașiu a găsit elixirul tinereții. Actrița a renunțat la inhibiții și s-a pozat așa în Dubai

TVMANIA.RO

Anca Țurcașiu a găsit elixirul tinereții. Actrița a renunțat la inhibiții și s-a pozat așa în Dubai

Detaliul neștiut scos la iveală de Victor Hănescu, despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când mă antrenam în Franța”

GSP.RO

Detaliul neștiut scos la iveală de Victor Hănescu, despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când mă antrenam în Franța”

Planta care te ajută să scapi de stres și să dormi mai bine. Mulți români o cumpără doar pentru că are un miros îmbietor

FANATIK.RO

Planta care te ajută să scapi de stres și să dormi mai bine. Mulți români o cumpără doar pentru că are un miros îmbietor

Țara unde poștașii poartă pantaloni scurți iarna și primesc bani în plus pentru asta: „Pielea este impermeabilă”

Știrileprotv.ro

Țara unde poștașii poartă pantaloni scurți iarna și primesc bani în plus pentru asta: „Pielea este impermeabilă”

Samantha Fox, greu de recunoscut la 57 de ani. Împotriva operațiilor estetice, cântăreața este căsătorită cu impresara ei

Unica.ro

Samantha Fox, greu de recunoscut la 57 de ani. Împotriva operațiilor estetice, cântăreața este căsătorită cu impresara ei

Singurul club din Superligă care a ignorat total Ziua Naţională a României! Niciun fel de mesaj pe conturile oficiale

Orangesport.ro

Singurul club din Superligă care a ignorat total Ziua Naţională a României! Niciun fel de mesaj pe conturile oficiale

Reacţia unui turist din Indonezia când gustă fasole cu ciolan. De Ziua Naţională, oamenii au stat la cozi imense pentru o porţie

Observatornews.ro

Reacţia unui turist din Indonezia când gustă fasole cu ciolan. De Ziua Naţională, oamenii au stat la cozi imense pentru o porţie

Horoscop 2 decembrie 2023. Berbecii au acces la o formă de mobilizare specială, care le permite să ajungă la rezultate deosebite în tot ce fac

HOROSCOP

Horoscop 2 decembrie 2023. Berbecii au acces la o formă de mobilizare specială, care le permite să ajungă la rezultate deosebite în tot ce fac



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img