Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken îl va primi pe omologul său chinez, Wang Yi, la sfârşitul săptămânii la Washington, au anunţat luni înalţi responsabili americani, ceea ce ar putea prefigura o vizită a preşedintelui Xi Jinping în Statele Unite până la sfârşitul anului, scrie AFP.

Președintele chinez Xi JinpingFoto: Xie Huanchi / Xinhua News / Profimedia
Vizita lui Wang Yi la Washington, prevăzută de joi până sâmbătă, intervine în urma multiplelor contacte din ultimele luni între americani şi chinezi care se străduiesc să “gestioneze în mod responsabil” tensiunile dintre cele două mari puteri rivale.
Apropierea chino-rusă, războiul din Ucraina şi, mai ales, cel dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas ar urma să se impună în discuţii, într-un moment în care comunitatea internaţională este îngrijorată de o escaladare a conflictului.
În acest sens, China a criticat decizia Statelor Unite de a bloca săptămâna trecută o rezoluţie a ONU care îndemna la o “pauză umanitară” între Hamas şi Israel.
Pentru Washington, întâlnirea cu Wang Yi va fi o oportunitate de a încuraja Beijingul să aibă “o abordare mai constructivă” în aceste două conflicte şi nu numai, a afirmat un înalt responsabil american, sub protecţia anonimatului.
Există multe puncte nevralgice în relaţiile bilaterale. De la Taiwan, pe care Beijingul îl revendică ca parte a teritoriului său, până la activităţile Chinei în Marea Chinei de Sud, după cum demonstrează ultimul incident, cel al coliziunii între nave chineze şi filipineze pe care Washingtonul l-a deplâns ferm.
China s-a apropiat, de asemenea, de Rusia lui Vladimir Putin şi se străduieşte să-şi extindă influenţa în lume, inclusiv în Orientul Mijlociu.
Este vorba despre “continuarea eforturilor noastre de a menţine deschise canale de comunicare” cu Beijingul şi “gestionarea responsabilă a competiţiei noastre”, le-a declarat un alt responsabil american de rang înalt jurnaliştilor când a anunţat vizita.
Nu au fost furnizate detalii despre…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.hotnews.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii