iulie15 , 2024

Secretele românilor care știu să negocieze o mărire de salariu. Tactica angajatului care a crescut de la 1.800 la 11.000 de lei pe lună

Related

Share


Românii sunt cei mai săraci europeni, conform datelor Eurostat, care arată că riscul de sărăcie și excluziune socială este de 34% în România. La acest capitol stăm mai rău și decât bulgarii. Există, totuși, români care au salarii generoase, iar unul dintre secrete ține și de știința negocierii.

image

Cifrele Eurostat nu mint:
românii sunt cei mai săraci europeni, iar ca și cum asta nu ar fi
de ajuns, România este țara cu a doua cea mai mare inflație din
Uniunea Europeană
. În plus, România e țara europeană în care
taxele pe salarii sunt cele mai mari.
Asta înseamnă că dacă
suntem campioni la sărăcie și la taxe, la scumpiri suntem „doar”
vicecampioni.

În tot acest tablou sumbru,
există și excepții. Sunt români bine plătiți, cu salarii
generoase. Iar asta ține de multe ori și de felul în care știu ei
să își negocieze salariile.

Tema negocierii salariului a
fost lansată pe Reddit de un român care a pus următoarea
întrebare: „După câtă vechime la locul de muncă ați primit
prima mărire de salariu?
”. Nu a uitat să precizeze că nu este de
la ANAF.


„Exact după titlu… m-am tot
săturat de «Ce lucrați și ce salariu aveți». Puteți să vă
puneți și celelalte măriri (vorbesc serios ca nu sunt ANAF) și
cel mai important după cât timp. Eu după doi luni de lucrat într-un fast-food am primit mărire de 200 lei. Anul ăsta. Întreb ca
să știu după câte luni să dau cu pumnul în masă la locul de
muncă. Mulțumesc!”
, a scris el.

Soluțiile descurcăreților

Internauții au răspuns imediat
provocării și a poluat cu mesaje și cu sfaturi. Cel mai
important, cei mai mulți au spus că pentru a
obține măriri salariale considerabile au fost și-au schimbat locul
de muncă.

Cineva a spus-o cu subiect și
predicat: „Adevăratele salturi salariale se fac schimbând
compania o dată la maxim trei ani, măririle în cadrul aceleiași
companii sunt fix pix.

Alții au primit măriri
consistente de salarii atunci când au anunțat că sunt gata să
plece în altă parte.

„La primul job, am primit
mărire de 60% când aveam altă oferta în mână. Am schimbat
ulterior compania și asta a adus o creștere 25%. În cele din urmă
a venit promovarea în cadrul acelei companii (actuală, de altfel)
cu o creștere de 25%”,
a explicat cineva.

„Singura mărire e atunci când îți schimbi jobul. Singura excepție e dacă eșți promovat până decizi să pleci. Mi s- a întâmplat o dată în 12 ani / 4 joburi să fiu promovat după o perioadă de doi ani la acea companie. Am fost la 5 angajatori diferiți în IT și am primit așa, de regulă în fiecare an: nesemnificativă ajustare după indexul inflației până în 10%. După am învățat să îmi fac eu singur mărire și să schimb angajatorii la 18-24-36 luni”, a completat altcineva.  

Altul, mai norocos, susține că
an de an a primit măriri salariale. „În ultimii 10 ani am primit
în fiecare an – mai puțin în anii în care am schimbat jobul de la
o companie la altă. În general între 5% și 12%.”

Cum au obținut unii creșteri spectaculoase

Alții au obținut venituri mult
mai mari, dar cu eforturi.
„După doi ani, de la 3.000 de
lei la 5.000 și acum am 10.000 după 5 ani, dar crește stresul
proporțional!
”, a scris cineva.


„În șase ani am ajuns de la
1.800 ron/luna la 11.000 ron/luna. Ultima mărire a fost acum vreo
trei luni pentru toți și acum două luni am avansat pe un post. În
aceeași companie. Se poate, deci, dar destul de rar să crești
într-o singură companie
”, a explicat un norocos.


„La primul job, primul salariu
a fost de 400 de lei net (era sfârșitul anului 2005). Undeva prin
aprilie 2006, după ce dovedisem ce aveam de dovedit, salariul s-a
dublat, ajungând la 800 de lei net. Mediul de lucru era cam toxic,
așa că la sfârșit de 2006 am plecat în altă parte cu potențial
mai mare, dar cu salariu mai mic pentru început (500 de lei net). Și
aici, în decurs de 6 luni salariul s-a dublat la 1000, ajungând
până în 2009 la 3.500 de lei net. În 2013 aveam 5.500 de lei, dar
am schimbat locul de muncă pentru a treia și ultima oară (căci
simțeam că mă plafonasem). La noul job am început cu 7.500 de lei
net, cu două măriri imediate, negociate de la început, pentru
evaluările de 3 și 6 luni (8.500 lei și 10.000 lei). Au trecut 10
ani de atunci, dar am rămas la aceeași companie”
, a povestit
altul. Și a continuat cu o mențiune și cu un sfat.


„De menționat ar fi faptul că
toate aceste măriri au fost cerute de mine, așa că dacă va știți
capabili și aveți certitudinea că muncă voastră e valoroasă, nu
așteptați să vă «roage» compania să vă dea mai mulți bani,
căci de cele mai multe ori veți aștepta mult și bine (ba mai
mult, vă veți frustra, ceea ce va cauza o scădere în timp a
productivității și a pasiunii pentru respectiva muncă
).”



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img